28 mai 2009

Inaltarea Domnului

HRISTOS S-A INALTAT!

"Inaltatu-Te-ai intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie facand ucenicilor, cu fagaduinta Sfantului Duh, incredintandu-se ei, prin binecuvantare, ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii." (Troparul Inaltarii Domnului).

Un gand de multumire si prilej de slava data lui Dumnezeu pentru toti bloggerii ortodocsi. Multumesc lui Dumnezeu pentru lucrarea voastra! Va citesc cu mare bucurie si ma bucur de inmultirea marturiei ortodoxe pe net. Rugati-va pentru un pacatos. Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

8 mai 2009

Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan


Nu am lucrat la blog de multisor, o sa incerc sa remediez situatia pe masura posibilitatilor... Doamne ajuta!

HRISTOS A INVIAT!


Astazi este sarbatoarea Sf. Apostol si Evanghelist Ioan

Din orthodoxwiki pe limba romana:

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol şi Evanghelist Ioan este cunoscut şi ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli şi a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, şi III Ioan şi Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie.

Viaţa

Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosiţa şi al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol.

În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli şi foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul.

El a fost de faţă la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului împreună cu Petru şi cu fratele său Iacov.

Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domiţian între anii 90-95 A.D. şi acolo a avut revelaţia Cărţii Apocalipsei.

"Prezentare a unui miracol care a avut loc la mormântul său: Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan a luat şapte ucenici în afara Efesului şi i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a aşezat în mormânt şi ucenicii l-au îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo. 'În fiecare an în 8 mai, din mormântul său se ridică un praf cu care bolnavii de diferite boli se vindecă.' "[1]