Din "noile" (- nu chiar atat de noi de fapt...) "argumente" ale ateilor militanti (cred ca termenul politic corect e mai nou "umanism secular") - teroarea bolsevica impotriva Bisericii in Rusia ar trebui pe undeva "pusa in paranteze" de faptul ca bolsevicii au persecutat si pe unii atei ca Andrei Dimitrievici Saharov[1]. Dupa cum vom vedea asta nu reflecta decat o gandire superficiala.
Lasam la o parte faptul evident ca Saharov
nu a fost persecutat pe motiv ca ar fi fost ateu. Nici cat de ateu sau ce fel de ateu a fost Saharov [2] nu il vom pune in discutie. Vom merge in schimb mai in adancime, pentru a intelege mai bine temeiurile genocidului bolsevic.
Ridicandu-se impotriva lui Dumnezeu, marxismul de sorginte satanica se ridica de fapt impotriva Chipului lui Dumnezeu din om - un Chip care exista in fiecare fiinta umana, chiar daca este cazuta, indepartata si instrainata de Dumnezeu. Aceasta instrainare duce la o "umbrire" a Chipului lui Dumnezeu din om, si se vindeca prin credinta si angajare personala, in cadrul Bisericii, pe un drum duhovnicesc. In acest sens, atitudinea curajoasa de dizidenta a lui Saharov, care printre altele insista asupra libertatii de constiinta si religioase in Rusia Sovietica, era sesizata imediat de hipersensibilii fundamentalisti bolsevici ca o reflectie/manifestare/epifanie spontana a acestui Chip al lui Dumnezeu din Om (relatia precisa a lui Saharov cu Dumnezeu, cat de mult Chipul lui Dumnezeu din omul Saharov se ridica intru asemanare, ca si starea duhovniceasca a lui Saharov, nu i-ar fi preocupat pe bolsevici). Iata de ce ateismul militant bolsevic, prin a sa "teologie militanta atee", se ridica de fapt impotriva intregii umanitati -
asta i-a si facut genocidali ! Ridicandu-se impotriva lui Dumnezeu, ateismul bolsevic s-a ridicat automat impotriva viziunii antropologice crestine a Omului creat dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu.
Caracterul genocidal al regimului ateu bolsevic confirma indirect realitatea acestei antropologii crestine, dupa cum urletele si agitatia figurilor demonice ar confirma indirect o prezenta divina! Aceasta viziune antropologica sta la baza sperantei crestine: cu Chipul lui Dumnezeu in om, acesta are speranta mantuirii, in pofida oricarei caderi. Bineinteles, paroxismul furiei bolsevice a fost atins in cazul persecutiei Bisericii Ortodoxe si a credinciosilor ei - tocmai ca in Biserica Chipul lui Dumnezeu se cultiva prin faptul ca Biserica cheama omul spre indumnezeire,
pentru a ajunge de la chip la asemanare si a deveni fiu al lui Dumnezeu dupa har. [3]
NOTE[1] Cu toate acestea, Saharov credea ca un principiu "non-stiintific" ar guverna universul si viata umana (Drell, Sidney D., and Sergei P. Kapitsa (eds.), Sakharov Remembered, pp. 3, 92. New York: Springer, 1991)
[2] Fara a se considera pe sine insusi un credincios in sens sistematic ori dogmatic-doctrinar, fizicianul Sakharov spunea, totusi: "
In ceea ce ma priveste nu pot sa caracterizez precis pozitia mea. Cu toate acestea, presupun ca trebuie sa exista o idee adanca in univers, trebuie sa existe o legatura spirituala ce unifica toate fiintele. Absenta unei asemenea idei, lipsa unei calduri spirituale in univers este de neacceptat pentru mine - aceasta ar putea fi considerat, intr-o anumita masura, un sentiment religios" - cf. B. L. Altshuler. Andrei Sakharov: facets of a life, Fizicheskii institut imeni P.N. Lebedeva. Published by Atlantica Séguier Frontières, 1991
[3] John Breck.
Darul Sacru al Vietii. Persoana Umana: de la Chip la Asemanare
