Singura poliţă de asigurare fără de greş, adică în absolut: Iubirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere, precum copacul tânăr care va fi aplecat uşor fraged fiind. Să cugetăm asupra textelor din cărţile Sfinţilor Părinţi. Să ne amintim că la botez, ne-am lepădat de Satana şi de păcate. Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul. Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară. Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat. Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul, să ne gândim la El mai des decât respirăm. Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul. (pasaj preluat de la wikipedia ortodoxă, cu o sfântă icoană zugrăvită de Sfântul Andrei Rubliov)
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
27 nov. 2010
Asigurare de viaţă - în absolut
25 nov. 2010
Mărita şi slăvita Mare Muceniţă Ecaterina din Alexandria
Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino! Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Mărita şi slăvita Mare Muceniţă Ecaterina din Alexandria, tropar - gl. 4.
Darwinism şi Design Inteligent - o poveste de dragoste
De la autorul bestsellerului Semnătura în Celulă, Stephen C. Meyer:
În cazul în care designul inteligent este nedemonstrabil, darwinismul (design neinteligent) este nefalsificabil.
În cazul în care designul inteligent este nefalsificabil, darwinismul este nedemonstrabil.
În cazul în care designul inteligent este atât nedemonstrabil cât şi nefalsificabil (netestabil), darwinismul este la rândul său atât nedemonstrabil cât şi nefalsificabil.
În cazul în care designul inteligent este atât demonstrabil cât şi falsificabil (testabil), darwinismul este la rândul său atât demonstrabil cât şi falsificabil.
În concluzie: fie ambele sunt ştiinţă (testabile), fie ambele nu sunt ştiinţă (netestabile).
16 nov. 2010
A filozofa sau a nu filozofa: vaccinul rugaciunii inimii
Cateva cuvinte in continuarea mesajului precedent. Cred ca filozofia este in sine ceva neutru vizavi de teologia patristica (de fapt, e cam neutra vizavi de... orice). La urma urmei toata filozofia occidentala (care are o sumedenie de orientari, trebuie sa recunoastem - unele ne plac, altele nu) se revendica de la Platon (cineva chiar considera filozofia ca o serie de note de subsol la Platon). Insa termenii si ideile filozofice (asa neutre cum sunt) se pot utiliza in duh patristic, atata timp cat scopul ultim al imbunatatirii duhovnicesti prin rugaciune nu este pierdut din vedere. Ca dovada, un numar apreciabil de Parinti ai Bisericii primului mileniu au utilizat termeni si idei din filozofia greaca. Insa aceasta 'utilizare' a filozofiei este de fapt incorporarea acesteia intr-un edificiu ortodox pana in maduva oaselor, care in ultima instanta era rugaciune si chemare la rugaciune: filozofia greaca era astfel 'vaccinata' cu vaccinul rugaciunii inimii, iar cei ce o foloseau in chip apologetic erau oameni ai rugaciunii (mai tarziu, scolasticismul a produs o multime de filozofi insa s-a indepartat de acest rug aprins al rugaciunii) .
Ce e de invatat din toate asta astazi ? Desigur, trebuie discernamant (ca am cam uitat de el mai nou). A fi rational este bine (insa sa nu cadem in rationalism). Exista texte ortodoxe de un mare folos duhovnicesc care folosesc termeni si idei filozofice, insa pe de alta parte exista si texte ale unor autori ce se declara ortodocsi care sustin ca au gasit in Parintii Bisericii motivatia pentru discordia pe care o raspandesc (impreuna cu mesajul implicit: 'suntem mai ortodocsi decat voi, ca doar citam mai mult din Parinti'). Nu vreau sa judec pe nimeni, insa sa stam bine, sa luam aminte!
Labels:
Biserica,
filozofie,
ortodoxie,
reflectii,
scolasticism
14 nov. 2010
Teologia Parintilor versus scolasticismul rationalist
Astazi la sarbatoarea Sfantului Grigorie Palama sa nu uitam ca acesta a marturisit si explicitat pozitia ortodoxa in conflictul dintre teologia harului (patristica, ortodoxa) si scolasticism (de inclinare intelectualist-rationalista). Argumentatiile atat de dragi scolasticismului purtau in ele (in pofida bunelor intentii declarate de academicienii acelor vremuri) germenii secularismului sceptic de mai tarziu. Scolasticismul se lansa intr-o apologetica in mod programatic curatata de "contaminarea" duhului Parintilor (devenit de facto incorect politic), motiv pentru care a adus mari pagube duhovnicesti crestinatatii apusene: la urma urmei, masura si judecata ce operau in reinterpretarile si rationalizarile scolasticismului erau omenesti. Prea omenesti!
Problema principala a scolasticismului e credinta metamorfozata in teorie: fie ea si sprijinita de argumente mai plauzibile decat argumentele in serviciul necredintei, sensul deplinatatii Harului lui Dumnezeu este din nefericire pierdut pe drum. Ce putem face azi? Inainte de toate, sa stam cu luare aminte in smerenie si rugaciune. Cat despre trufasele impunsaturi secular-ateiste, acelea au de fapt picioare de lut: fie contin deja mai mult sau mai putin mascat rejectia lui Dumnezeu, fie strecoara false reprezentari despre credinta, false reprezentari ce devin destul de eficiente in cazul unei teologii rationalizante, o teologie "imbunatatita" cu proptele omenesti (fie ele si geniale).
Ontopic: A filozofa sa a nu filozofa, sau vaccinul rugaciunii inimii. Nu privesc cu suspiciune utilizarea intrumentelor critice si analitice ale filozofiei (neutre in esenta) pentru a intari si apara credinta, atata timp cat, cu smerenie, ne cultivam statutul de rugatori ortodocsi. Iar faptul ca remarc ispita scolasticismului nu inseamna ca as fi in cautare febrila a unui meci de 'sah confesional', care nu ma intereseaza. Exista argumente teiste dezvoltate in cadrul altor confesiuni crestine ce pot fi de oarecare folos atata timp cat sunt re-citite recuperativ sau... 'vaccinate' remediativ in duh ortodox. Aici sunt pro-vaccin! Un vaccin patristic, bineinteles. Iarasi, cineva m-ar putea intreba - putem 'vaccina patristic' orice? La care as raspunde: nu. Erezia, de exemplu.
Sfântul Grigorie Palama, oglindă a luminii celei nemateriale
Cu razele luminii celei necreate hrănindu-te, a celei ce a strălucit pe Tabor, slava şi frumusetea şi strălucirea acesteia le descrii cu sfinţenie, şi-i trezesti, sfinte, spre împărtăsire de ea pe cei care strigă acestea :Bucură-te, al luminii celei necreate tainic cunoscător;
Bucură-te, al patimilor ucigătoare de suflet izbăvitor,
Bucură-te, al slavei celei viitoare pregustare;
Bucură-te, al sufletelor celor întristate mângâiere;
Bucură-te, că ai arătat nebună înţelepciunea lui Valaam;
Bucură-te, că ai făcut cunoscută bucuria Duhului;
Bucură-te, podoaba dumnezeiască a Arhiereilor;
Bucură-te, vistierie luminoasă a teologiei;
Bucură-te, oglindă a luminii celei nemateriale;
Bucură-te, seceră a învăţăturilor celor străine;
Bucură-te, bucurie a ortodocsilor şi cinste;
Bucură-te, cel ce faci să plece fruntea duşmanilor;
Bucură-te, Părinte Grigorie!
(fragment din acatistul Sfântului Grigorie Palama)
8 nov. 2010
Acoperământul aripilor netrupeşti
Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi,prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus (Troparul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)