A filozofa sau a nu filozofa: vaccinul rugaciunii inimii

Cateva cuvinte in continuarea mesajului precedent. Cred ca filozofia este in sine ceva neutru vizavi de teologia patristica (de fapt, e cam neutra vizavi de... orice). La urma urmei toata filozofia occidentala (care are o sumedenie de orientari, trebuie sa recunoastem - unele ne plac, altele nu) se revendica de la Platon (cineva chiar considera filozofia ca o serie de note de subsol la Platon). Insa termenii si ideile filozofice (asa neutre cum sunt) se pot utiliza in duh patristic, atata timp cat scopul ultim al imbunatatirii duhovnicesti prin rugaciune nu este pierdut din vedere. Ca dovada, un numar apreciabil de Parinti ai Bisericii primului mileniu au utilizat termeni si idei din filozofia greaca. Insa aceasta 'utilizare' a filozofiei este de fapt incorporarea acesteia intr-un edificiu ortodox pana in maduva oaselor, care in ultima instanta era rugaciune si chemare la rugaciune: filozofia greaca era astfel 'vaccinata' cu vaccinul rugaciunii inimii, iar cei ce o foloseau in chip apologetic erau oameni ai rugaciunii (mai tarziu, scolasticismul a produs o multime de filozofi insa s-a indepartat de acest rug aprins al rugaciunii) .

Ce e de invatat din toate asta astazi ? Desigur, trebuie discernamant (ca am cam uitat de el mai nou). A fi rational este bine (insa sa nu cadem in rationalism). Exista texte ortodoxe de un mare folos duhovnicesc care folosesc termeni si idei filozofice, insa pe de alta parte exista si texte ale unor autori ce se declara ortodocsi care sustin ca au gasit in Parintii Bisericii motivatia pentru discordia pe care o raspandesc (impreuna cu mesajul implicit: 'suntem mai ortodocsi decat voi, ca doar citam mai mult din Parinti'). Nu vreau sa judec pe nimeni, insa sa stam bine, sa luam aminte!