Vederile duhovniceşti socotite de sfântul sfinţit mucenic Petru Damaschin

Iar vederile duhovniceşti, precum socotesc, sunt opt. Şapte din ele sunt ale veacului acestuia, iar a opta este lucrarea veacului viitor, cum zice Sfântul Isaac. (''Şase zile le petrecem cu lucrarea vieţii acesteia, prin plinirea poruncilor; a şaptea o petrecem toată în mormânt şi a opta ieşind din mormânt'') Cea dintâi este cunoştinţa necazurilor şi a ispitelor vieţii acesteia, cum zice Sfântul Dorotei, şi ea se întristează de toată paguba, pe care a pătimit-o firea omenească de la păcat. A doua este cunoaşterea greşelilor noastre şi a binefacerilor lui Dumnezeu, cum zic Scărarul, Isaac şi mulţi alţii dintre Părinţi. A treia este cunoştinţa lucrurilor înfricoşate dinainte de moarte şi după moarte, cum se scrie în dumnezeieştile Scripturi. A patra, înţelegerea petrecerii Domnului nostru Iisus în lumea aceasta şi a lucrurilor şi cuvintelor ucenicilor Lui, ale celorlalţi sfinţi Mucenici şi ale cuvioşilor Părinţi. A cincea este cunoştinţa firii şi a prefacerii lucrurilor, precum zic sfinţii Părinţi Grigorie şi Damaschin. A şasea este contemplarea celor ce sunt, adică cunoştinţa şi înţelegerea făpturilor sensibile ale lui Dumnezeu. A şaptea este înţelegerea făpturilor sensibile ale lui Dumnezeu. A opta este cunoştinţa despre Dumnezeu, aşa-numita teologie. ( Iar cuviosul Nicodim Aghioritul vorbeşte, de şase dulceţi duhovniceşti, pe care le gustă mintea ieşită din robia patimilor: 1. lucrarea dumnezeieştilor porunci, 2. câştigarea faptelor bune, 3. cuvintele dumnezeieştilor Scripturi, 4. cuvintele zidirilor, 5. cuvintele iconomiei celei în trup a Domnului şi 6. privirea celor ce sunt ale lui Dumnezeu.) Acestea sunt deci cele opt vederi. Cele dintâi trei se cuvin celui ce este încă făptuitor, ca prin multe şi amare lacrimi, să-şi poată curăţa sufletul său de toate patimile, şi să primească apoi prin har pe celelalte. Iar celelalte cinci se cuvin celui contemplativ (văzător) sau cunoscător, pentru că păzeşte bine şi împlineşte neîncetat faptele trupeşti şi morale, sau sufleteşti, prin care se învredniceşte de simţirea vădită şi înţelegătoare a acestora. Căci din cea diftâi făptuitorul primeşte începutul cunoaşterii şi cu cât se îngrijeşte mai mult de lucrare şi meditează înţelesurile date lui, cu atât sporeşte mai mult în ele, până ce ajunge la deprinderea lor şi aşa se iveşte de la sine în minte cealaltă cunoştinţă. Apoi la fel, celelalte. Pasaj preluat din Sfântul sfinţit mucenic Petru Damaschin, Scrieri alese - FILOCALIA.