Troparul al 2-lea, al Sf. Siluan Athonitul (Gl. V tetrafon) - Grupul Lumina Lina

Evoluţionismul între adevăr (sau lipsa lui) şi gnoză

De ce este adevarată evoluţia- 'Why evolution is true' - este titlul unei cărţi a lui Jerry Coyne, un apologet evoluţionist destul de notabil (mă rog, cel putin se nevoieşte omul). Ironic, o problemă capitală apare chiar în titlul cărţii. Pentru cine respectă fidel linia doctrinară şi paradigma evolutionistă, adevărul însuşi ar fi un construct evolutiv, definindu-se în simfonie cu o selecţie naturală nedirijată. Adevărul nu poate fi desprins de (sau din) selecţia naturală - ideea fiind că adevărul (aşa cum e văzut de catre specia umană) emerge ca un produs al evoluţiei - un adevăr cu dinţi, fălci şi interese: totul începe de la acest nivel în sus pentru evoluţionist (încă odată, ma refer aici la evoluţionistul fidel principiilor sale) .

În acest context, titlul cărţii lui Jerry Coyne este în cel mai bun caz ceva in genul... eu centrez, eu dau cu capul: o boală de circularitate. Nu este vorba de o desprindere de procesul evoluţiei pentru a o valida sau testa (din afară, independent, obiectiv). Nu poate fi vorba de aşa ceva, de fapt, pentru cei ce adoptă o viziune despre adevăr în acord cu modul in care adevărul este inţeles de neaoşii evoluţionişti. Tocmai de aceea nici un evoluţionist fidel crezului său nu va putea demonstra vreodată ca evoluţia este adevarată, şi nici macar nu va incerca (deşi va lupta, desigur, pentru impunerea ideilor evoluţionismului, aşa cum face Coyne).

La urma urmei, mesajul unei cărţi de apologetică evoluţionistă ar putea fi reformulat succint prin urmatoarea sentinţă laconică:

Nu exista adevăr! Exista doar evoluţie!

Punct! Acesta este credo-ul evoluţionist, evoteismul: nici un adevăr, numai o zumzăială nedirijată şi fără de sens a "fălcilor" ce mestecă grăbit. Un evoluţionist onest ar trebui să fie gata să îl afirme clar şi răspicat. Majoritatea nu o fac, sau în cel mai bun caz dansează ambiguu, cu aere de rafinament intelectual (ce ironie!) în jurul crezului cu pricina. Avem practic de a face cu o gnoză evoteistă.

Dragostea în Hristos - mărturia sfinţilor mucenici Adrian şi soţia sa Natalia

Adrian (latin. Hadrianus) după o carieră militară de succes, a ajuns să facă parte din Garda Herculiană a împăratului roman Galerius Maximianus (305-311). La începutul secolului al IV-lea, împăratul Diocleţian reformase imperiul instaurând tetrarhia (cei patru tetrarhi fiind Diocleţian insuşi, Maximian, Galerius Maximianus şi Constantin Chlorus - tatăl Sfântului Constantin cel Mare). Bucurându-se de mare încredere în faţa lui Diocleţian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perşilor, Galerius Maximianus l-a determinat pe acesta să promulge o serie de 4 edicte (decrete) împotriva creştinilor în anii 303-304, edicte care au declanşat cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva acestei religii.

După ce a început această mare persecuţie împotriva creştinilor, Adrian a întâlnit un grup de martiri în lanţuri (23 la număr, se spune în Minei; 33 conform altor surse ) şi i-a întrebat cum de pot astfel de chinuri doar pentru credinţa lor. Ei au răspuns că ei suferă pentru a câştiga lucrurile bune pregătite de Dumnezeu pentru cei care au suferit de dragul Lui: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit; aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Corinteni 2, 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin şi a spus oficialilor romani prezenţi acolo să scrie şi numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc. Când soţia sa, Natalia, a auzit că Adrian a fost închis la un loc cu ceilalţi martiri, s-a dus în fugă la temniţă. Ea era născută din părinţi creştini, dar se temea să mărturisească cuiva credinţa sa în Hristos, văzând cumplita prigonire ce se facea creştinilor de către păgâni. După ce a auzit că soţul ei a crezut în Hristos şi că s-a alăturat sfinţilor mucenici, a avut şi ea îndrăzneala să arate că este creştină. Natalia, intrând în temniţă, a căzut la picioarele bărbatului său şi i-a sărutat lanţurile cu care acesta era legat; după care, implorându-i pe ceilalţi martiri să se roage lui Dumnezeu şi pentru soţul ei, s-a întors acasă, aşa cum îi ceruse Adrian.

Chiar înainte de ziua stabilită pentru martiriu, Adrian a mituit gărzile ca să-l elibereze temporar şi s-a dus acasă, pentru a-i spune Nataliei că a sosit momentul final şi a-şi lua rămas bun de la ea. Când l-a văzut venind, Natalia a presupus că el l-a negat pe Hristos şi astfel a fost eliberat - ea a refuzat să-i deschidă uşa, mustrându-l că a fost un laş. Când a aflat în cele din urmă adevărata natură a eliberării sale temporare, ea şi-a schimbat tonul, încurajându-l pe Adrian şi însoţindu-l la tribunalul imperial.

Când Adrian a apărut în faţa împăratului şi a mărturisit din nou pe Hristos ca fiind Dumnezeu cel adevărat, chinuitorii săi l-au întins cu faţa în jos şi l-au bătut cu toiegele. Apoi, întorcându-l cu faţa în sus, l-au bătut şi peste pântece, încât i se vedeau măruntaiele. Mucenicul, când pătimea acestea, avea doar de 28 de ani. I-au fost apoi retezate mâinile şi picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleaşi chinuri le-au suferit şi ceilalţi 23 sfinţi mucenici care erau împreună cu el. După ce sfinţii mucenici şi-au dat sfârşitul, urma ca trupurile lor să fie mistuite prin foc. Natalia a reuşit totuşi să ia una din mâinile soţului ei, ascunzând-o în sân. Dar şi alte moaşte ale acestor sfinţi mucenici au fost salvate, deoarece focul a fost stins de o ploaie mare şi grea, care a început să cadă ca din senin, iar un credincios creştin, numit Eusebie, a luat aceste moaşte şi punându-le într-o navă mică (caic) le-a dus pentru înmormântare la Arghiropolis, un mic oraş din apropierea Bizanţului. Ulterior, Natalia a ajuns şi ea acolo; după ce şi-a dat sufletul la Dumnezeu, a fost şi ea îngropată lângă moaştele cele muceniceşti.

O, sfinţilor mucenici ai lui Hristos, Adrian şi Natalie,
fericiţi soţi şi purtători de chinuri străluciţi.
Auziţi-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică,
rugaţi-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască noua tuturora
pace în familie, sănătate trupească şi sufletească, mântuirea sufletului,
ca întotdeauna să-l cântăm Lui: Aliluia.
(Acatistul Sfinţilor Adrian şi Natalia, Condac 13)

Material preluat de la wikipedia ortodoxă (unde se pot afla mai multe detalii si imnuri). Icoana este din Rusia sec. 17-19

Sfântul sfinţit mucenic Irineu de Lyon

Sfântul, slăvitul şi drept-biruitorul sfinţit mucenic Irineu de Lyon (c. 130-202)

Domnul a toate a dat Apostolilor Săi puterea Evangheliei şi prin ei, de asemenea, noi am primit adevărul, care este, învăţătura Fiului lui Dumnezeu—aşa cum Domnul le-a spus: 'Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.' [Luca 10:16]. Pentru că noi am aflat planul mântuirii noastre de la aceia prin care Evanghelia a venit la noi. Prima dată au propovăduit-o pretutindeni, iar mai târziu, prin voinţa lui Dumnezeu, au pus pe hârtie pentru noi Scripturile, să ne fie temelie şi sprijin în credinţă. De aceea nu e bine să spunem că ei au propovăduit înainte de a avea înţelegerea deplină, aşa cum îndrăznesc unii să spună, lăudându-se că ei sunt cei ce îi corectează pe Apostoli. De aceea, după ce Domnul s-a ridicat din morţi şi ei au fost îmbrăcaţi cu putere de sus atunci când Duhul Sfânt s-a coborât peste ei, au fost umpluţi cu toate lucrurile de ştiut şi au primit cunoaştere perfectă. Au mers până la capătul Pământului, propovăduind vestea cea bună care ne-a adus-o Domnul şi proclamând pacea Raiului peste toţi oamenii, toţi şi fiecare dintre ei fiind în posesia Evangheliei lui Dumnezeu. (Sfântul Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, III)

Sf. Irineu crede că mântuirea noastră vine, în principiu, prin întruparea lui Dumnezeu în om. El consideră că pedeapsa pentru păcat este moartea şi coruperea. În schimb, Dumnezeu este nemuritor şi nestricăcios iar pur şi simplu prin unirea cu firea umană în Hristos El ne transmite aceste calităţi: ele se împrăştie, aşa cum sunt, ca o infecţie benignă. Aşadar, Irineu înţelege ispăşirea lui Hristos ca având loc prin întruparea Sa mai degrabă decât prin crucificarea Sa, cu toate că ultima este parte componentă din prima.

Martiriul Romanovilor

Dupa filmul "Ultima zi a ultimului Ţar". Cutremurător.

Măicuţa Domnului: "Pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu"

Cinstita Adormire a Preasfintei Măritei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

"Preasfânta Fecioară Maria, ea singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu" - Sfântul Nicodim Aghioritul

Tropar şi condac pentru sfinţii noi mucenici ai Rusiei

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului dezvăluie divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de Patimile Sale, astfel încât ucenicii să înţeleagă, după Înălţarea Sa, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl şi că Patimile Sale au fost acceptate cu bună ştiinţă (Marcu 9:2-9). De asemenea, ne arată pobilitatea propriei noastre îndumnezeiri. Credinţa ortodoxă, formulată de Sfântul Grigorie Palama mărturiseşte că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu pe Care deşi nu-l putem cunoaşte în esenţa Sa, dar Îl putem cunoaşte în energiile Sale, pe măsură ce El Însuşi se revelează (citeşte mai mult aici)

Schimbatu-Te-ai la faţă, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie. (Tropar, gl. 7)

Un minunat semicentenar. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Pe tine, Părinte, te cinstim, căci lăsând lumea şi patria ta, ai luat Crucea, urmând lui Hristos şi în valea Iordanului, în peşteră pustnicească, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta împreună cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Ioane, duhul tău. (Tropar, gl. 8)


Pe unul Dumnezeu iubind, de cele trecătoare ai fugit şi în pustie locuind, cu liniştea duhului te-ai logodit, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, neîncetat slăvind pe Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru aceasta, cu evlavie, laudă şi cântare îţi aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, astăzi, floare prea aleasă a Bisericii noastre (Condac, gl. 8)

Începutul postului Adormirii Maicii Domnului

Nu există creştinism autentic fără venerarea Maicii Domnului!

Într-adevăr, în lipsa cinstirii Maicii Domnului, Întruparea este pusă într-o paranteză nelucrătoare - poate fi teoretică şi principială, dar nu reală, vie.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Icoană a Fecioarei Hodegetria (1482), Sankt-Petersburg.