Evoluţionismul între adevăr (sau lipsa lui) şi gnoză

De ce este adevarată evoluţia- 'Why evolution is true' - este titlul unei cărţi a lui Jerry Coyne, un apologet evoluţionist destul de notabil (mă rog, cel putin se nevoieşte omul). Ironic, o problemă capitală apare chiar în titlul cărţii. Pentru cine respectă fidel linia doctrinară şi paradigma evolutionistă, adevărul însuşi ar fi un construct evolutiv, definindu-se în simfonie cu o selecţie naturală nedirijată. Adevărul nu poate fi desprins de (sau din) selecţia naturală - ideea fiind că adevărul (aşa cum e văzut de catre specia umană) emerge ca un produs al evoluţiei - un adevăr cu dinţi, fălci şi interese: totul începe de la acest nivel în sus pentru evoluţionist (încă odată, ma refer aici la evoluţionistul fidel principiilor sale) .

În acest context, titlul cărţii lui Jerry Coyne este în cel mai bun caz ceva in genul... eu centrez, eu dau cu capul: o boală de circularitate. Nu este vorba de o desprindere de procesul evoluţiei pentru a o valida sau testa (din afară, independent, obiectiv). Nu poate fi vorba de aşa ceva, de fapt, pentru cei ce adoptă o viziune despre adevăr în acord cu modul in care adevărul este inţeles de neaoşii evoluţionişti. Tocmai de aceea nici un evoluţionist fidel crezului său nu va putea demonstra vreodată ca evoluţia este adevarată, şi nici macar nu va incerca (deşi va lupta, desigur, pentru impunerea ideilor evoluţionismului, aşa cum face Coyne).

La urma urmei, mesajul unei cărţi de apologetică evoluţionistă ar putea fi reformulat succint prin urmatoarea sentinţă laconică:

Nu exista adevăr! Exista doar evoluţie!

Punct! Acesta este credo-ul evoluţionist, evoteismul: nici un adevăr, numai o zumzăială nedirijată şi fără de sens a "fălcilor" ce mestecă grăbit. Un evoluţionist onest ar trebui să fie gata să îl afirme clar şi răspicat. Majoritatea nu o fac, sau în cel mai bun caz dansează ambiguu, cu aere de rafinament intelectual (ce ironie!) în jurul crezului cu pricina. Avem practic de a face cu o gnoză evoteistă.