Dragostea în Hristos - mărturia sfinţilor mucenici Adrian şi soţia sa Natalia

Adrian (latin. Hadrianus) după o carieră militară de succes, a ajuns să facă parte din Garda Herculiană a împăratului roman Galerius Maximianus (305-311). La începutul secolului al IV-lea, împăratul Diocleţian reformase imperiul instaurând tetrarhia (cei patru tetrarhi fiind Diocleţian insuşi, Maximian, Galerius Maximianus şi Constantin Chlorus - tatăl Sfântului Constantin cel Mare). Bucurându-se de mare încredere în faţa lui Diocleţian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perşilor, Galerius Maximianus l-a determinat pe acesta să promulge o serie de 4 edicte (decrete) împotriva creştinilor în anii 303-304, edicte care au declanşat cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva acestei religii.

După ce a început această mare persecuţie împotriva creştinilor, Adrian a întâlnit un grup de martiri în lanţuri (23 la număr, se spune în Minei; 33 conform altor surse ) şi i-a întrebat cum de pot astfel de chinuri doar pentru credinţa lor. Ei au răspuns că ei suferă pentru a câştiga lucrurile bune pregătite de Dumnezeu pentru cei care au suferit de dragul Lui: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit; aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Corinteni 2, 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin şi a spus oficialilor romani prezenţi acolo să scrie şi numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc. Când soţia sa, Natalia, a auzit că Adrian a fost închis la un loc cu ceilalţi martiri, s-a dus în fugă la temniţă. Ea era născută din părinţi creştini, dar se temea să mărturisească cuiva credinţa sa în Hristos, văzând cumplita prigonire ce se facea creştinilor de către păgâni. După ce a auzit că soţul ei a crezut în Hristos şi că s-a alăturat sfinţilor mucenici, a avut şi ea îndrăzneala să arate că este creştină. Natalia, intrând în temniţă, a căzut la picioarele bărbatului său şi i-a sărutat lanţurile cu care acesta era legat; după care, implorându-i pe ceilalţi martiri să se roage lui Dumnezeu şi pentru soţul ei, s-a întors acasă, aşa cum îi ceruse Adrian.

Chiar înainte de ziua stabilită pentru martiriu, Adrian a mituit gărzile ca să-l elibereze temporar şi s-a dus acasă, pentru a-i spune Nataliei că a sosit momentul final şi a-şi lua rămas bun de la ea. Când l-a văzut venind, Natalia a presupus că el l-a negat pe Hristos şi astfel a fost eliberat - ea a refuzat să-i deschidă uşa, mustrându-l că a fost un laş. Când a aflat în cele din urmă adevărata natură a eliberării sale temporare, ea şi-a schimbat tonul, încurajându-l pe Adrian şi însoţindu-l la tribunalul imperial.

Când Adrian a apărut în faţa împăratului şi a mărturisit din nou pe Hristos ca fiind Dumnezeu cel adevărat, chinuitorii săi l-au întins cu faţa în jos şi l-au bătut cu toiegele. Apoi, întorcându-l cu faţa în sus, l-au bătut şi peste pântece, încât i se vedeau măruntaiele. Mucenicul, când pătimea acestea, avea doar de 28 de ani. I-au fost apoi retezate mâinile şi picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleaşi chinuri le-au suferit şi ceilalţi 23 sfinţi mucenici care erau împreună cu el. După ce sfinţii mucenici şi-au dat sfârşitul, urma ca trupurile lor să fie mistuite prin foc. Natalia a reuşit totuşi să ia una din mâinile soţului ei, ascunzând-o în sân. Dar şi alte moaşte ale acestor sfinţi mucenici au fost salvate, deoarece focul a fost stins de o ploaie mare şi grea, care a început să cadă ca din senin, iar un credincios creştin, numit Eusebie, a luat aceste moaşte şi punându-le într-o navă mică (caic) le-a dus pentru înmormântare la Arghiropolis, un mic oraş din apropierea Bizanţului. Ulterior, Natalia a ajuns şi ea acolo; după ce şi-a dat sufletul la Dumnezeu, a fost şi ea îngropată lângă moaştele cele muceniceşti.

O, sfinţilor mucenici ai lui Hristos, Adrian şi Natalie,
fericiţi soţi şi purtători de chinuri străluciţi.
Auziţi-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică,
rugaţi-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască noua tuturora
pace în familie, sănătate trupească şi sufletească, mântuirea sufletului,
ca întotdeauna să-l cântăm Lui: Aliluia.
(Acatistul Sfinţilor Adrian şi Natalia, Condac 13)

Material preluat de la wikipedia ortodoxă (unde se pot afla mai multe detalii si imnuri). Icoana este din Rusia sec. 17-19