31 dec. 2009

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Maluri de Prut




Un călduros La Mulţi Ani de la clopotar! Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să ocrotească neamul românesc!

UE - imperiu absolutist pozând in democraţie?

Un articol semnat de David Pryce-Jones (britanic), apărut in revista National Review din 31 Decembrie 2009, Vol. LXI, Nr. 24 poartă titlul
Emperor Van Rompuy
şi subtitlul...
The European Union is an absolute state in the costume of democracy
Un împarat pe nume Van Rompuy... Lumea începe să se trezească?

30 dec. 2009

Video: Signature in the Cell



Stephen C. Meyer despre cartea sa Signature in the Cell.

Nebunia pentru Hristos

Din vietile sfintilor. Nebunia pentru Hristos - Sfânta cuvioasă Isidora - ro.orthodoxwiki. Simpla citire a acestor vieţi te transformă şi te poartă instantaneu in rugaciune.
Paladie, scriitor bisericesc, povesteşte istoria sfintei Isidora, cea care se făcea pe sine nebună pentru Hristos (prăznuită la 1 mai), într-o mănăstire din Egipt, în secolul al VI-lea:

În Tavenia este o mănăstire de maici ca de patru sute, de cealaltă parte a bărbaţilor, în care era o fecioară, care pentru Hristos să prefăcea că este nebună, anume Isidora, smerindu-se şi defăimându-se. Pentru aceasta într-atât se îngreţoşau toate surorile încât nici măcar nu mâncau cu dânsa. Şi acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Şi era fapta cea bună a ei în mănăstire foarte folositoare căci toată slujba o făcea; tuturor ca o roabă supunându-le, la toată biruinţa lor şi cu toată blândeţea. Aşadar, era fecioara ca un burete al soborului, precum Dumnezeu a zis: cel ce voieşte să fie mare, să fie tuturor slugă (Mat. 20, 27 ; Marcu 10, 44). Şi oricui i se pare că este înţelept, nebun să se facă (I Corinteni 3, 18). Chipul călugăresc al celorlalte era tunderea, fiindcă avea culionul pe cap. Iar aceasta cu o cârpă legându-şi capul făcea slujba. Dar nici una din cele patru sute, nu a văzut-o mâncând vreodată, nici bucăţică de pâine luând, ci fărîmiturile meselor cu buretele adunându-le şi oalele spălându-le, cu acestea se îndestula, niciodată încălţându-se. N-a ocărît niciodată pe nimeni, n-a cârtit, n-a grăit grai mic sau mare, măcar că era ocărâtă şi îmboldită şi blesteme primea şi multora le era urâtă. Pentru această prea cuvioasă a venit un înger la sfântul Pitirun, bărbat preaiscusit şi pustnic îmbunătăţit şi i-a zis: de ce cugeţi înalt pentru isprăvile tale, ca un cucernic şi care şezi într-acest loc? Vrei să vezi femeie mai cucernică decât tine? Du-te la mănăstirea de maici a tavenisioţilor şi vei afla acolo fecioară, care are diademă pe cap! Aceea este mai bună decât tine. Căci cu atâta gloată luptându-se şi în felurite chinuri tuturor robind, niciodată nu şi-a lăsat mintea ca să se depărteze de Dumnezeu, măcar că toate se îngreţoşează de dânsa. Iar tu şezând aici, cetăţile cu mintea le năluceşti, cel ce niciodată n-ai văzut lume. Deci sculându-se marele Pitirun, a venit la Tavene şi se ruga părinţilor să treacă la mănăstirea maicilor. Deci, ca pe unul ce era părinte cinstit şi în nevoinţă îmbătrânit, cu îndrăzneală l-au băgat înăuntru, după ce a trecut râul. Şi după ce s-au rugat ei lui Dumnezeu, a cerut marele Pitirun să vadă la faţă toate fecioarele. Toate venind la mijloc, aceea nu se arăta. Le-a zis lor Pitirun: aduceţi-mi-le pe toate! Iar ele zicând că au venit toate, le-a zis lor: lipseşte una, pe care mi-a arătat-o îngerul. I-au zis lui: una avem la bucătărie şi este nebună. Zis-a marele Pitirun: aduceţi-o şi pe aceea şi lăsaţi-o să o văd! Iar ea nu s-a supus, simţind pricina. (Că poate i s-a descoperit şi ei). Deci o târau cu de-a sila, ducând-o şi zicând: sfântul Pitirun voieşte să te vadă, (că era renumit acesta). După ce au adus-o, a văzut marele Pitirun faţa ei şi cârpa care era pe cap şi pe frunte. Şi căzând la picioarele ei, i-a zis: blagosloveşte-mă, maică! Căzând şi ea la picioarele lui, zicea: blagosloveşte-mă, tu, bunul meu părinte! Şi văzând aceasta, toate s-au spăimântat, zicînd lui: avvo, nu te face de ocară, că este nebună. Le-a zis lor tuturor sfântul: voi sunteţi nebune; iar aceasta este mai bună şi decât mine. Este Amma, adică maică duhovnicească. Şi mă rog lui Dumnezeu, să mă aflu vrednic cu dânsa în ziua judecăţii. Acestea auzind, au căzut la dânsul toate plângând şi mărturisindu-se, cu ce feluri de chinuri o mâhneau pe sfânta aceasta. Şi una zicea: eu de-a pururea o ocăram. Alta: eu de chipul ei cel smerit râdeam. Şi alta: eu lăturile străchinilor de multe ori deasupra ei le vărsam. Alta iarăşi: eu am bătut-o. Şi alta: eu pumni i-am dat. Alta: eu muştar de multe ori în nas i-am pus. În scurt, toate felurile de ocări le-au vestit că au făcut asupra ei. Deci, primind mărturisirea lor sfântul Pitirun şi rugându-se pentru dânsele împreună cu ea şi mult rugând pe cinstita lui Hristos roabă, să se roage pentru dânsul, aşa a ieşit. Iar acea cinstită de Dumnezeu şi cuvioasă, de toate fiind foarte respectată şi slăvită, nesuferind slava şi cinstea cea de la toată frăţimea şi îndreptările fiecăreia, peste puţine zile a ieşit din mănăstire. Dar unde s-a dus, sau unde s-a ascuns, sau unde s-a săvârşit, nimeni nu a cunoscut.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Foşti atei. Antony Flew

Desi Flew nu este creştin, putem să fim generoşi şi să-i acordăm un premiu pentru progres :-)

British philosopher Antony Flew abandoned atheism and became a theist as a result of a longterm contemplation of the intelligent design issue. Formerly, he had been a renowned debater for atheism. According to the news organization MSNBC, Flew became a theist because he believed a super-intelligence was the only good explanation for the origin of life and the complexity of nature. In 2006, Flew and 12 prominent academics urged that intelligent design be taught in British government schools. (din Conservapedia - atheism, sub "Notable Atheists Who Became Ex-Atheists").

29 dec. 2009

Pomenirea sfinţilor 14000 de prunci ucişi de Irod

Primii mucenici pentru Hristos!
Pentru durerile sfinţilor care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie. (Tropar, gl.1)

În Betleem la Împăratul Cel ce S-a născut, magii de la Răsărit cu daruri au venit, călăuziţi fiind prin stea, din înălţime; dar Irod s-a tulburat şi a secerat pe prunci ca pe nişte grâu, temându-se că stăpânia lui va cădea curând. (Condac, gl. 8)

Altenberg 16 - Industria Evoluţiei, iarăşi

Despre cartea lui Suzan Mazur - cu Jonathan Wells, pe UD (26 Decembrie).

Invocarea consensului

De ce este incorect şi ne-raţional să invoci consensul ştiinţific ca argument împotriva opiniilor contrare?... Citeşte aici.

Why Consensus Doesn't Count, ID The Future


Rugaţi-vă pentru Resa Ellison

Să ne rugăm pentru sora noastră Resa Ellison, în spital din 4 Noiembrie, cu complicaţii pulmonare grave de pe urma H1N1 (blogul Pr. James Coles - Please Pray for Resa Ellison).

28 dec. 2009

Din viaţa cuviosului Simeon "al pietrei"

Din viaţa Cuviosului Simeon (Simon) "al pietrei", Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos:

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: "Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete." Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Christos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

27 dec. 2009

Sfântul Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan


Sfântul Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan - icoană bizantină, secolul XI.

Cu împărătească cunună a fost încununat creștetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi-pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre. (Tropar, glas 4)

Întâi tu ai fost semănat pe pământ de cerescul Lucrător de pământ, prealăudate. Cel dintâi tu pe pământ ți-ai vărsat sângele pentru Hristos, fericite. Cel dintâi tu cunună de biruință de Dânsul ai fost încununat în ceruri, începătorule al pătimitorilor, purtătorule de cunună, cel ce mai înainte decât mucenicii ai pătimit. (Condac, glas 8)

26 dec. 2009

Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu



Din vietile sfintilor pe 26 Decembrie despre cele doua temeiuri ale fugii in Egipt:
Şi a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul şi cu Iosif, pentru două pricini:
  • întâi ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu";
  • a doua, ca să se închidă gura ereticilor. Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt şi ar fi fost prins Pruncul şi ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina şi n-ar fi fost ucis de Irod, şi ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulţi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup şi nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică: "Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este naşterea Lui". Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo şi să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri şi învieri.

Altenberg 16 - Industria Evoluţiei

Industria Evoluţiei... ce termen scandalos pentru cultiştii darwinişti! O noua carte ce se anunta a fi interesanta (va apare in Februarie 2010): "The Altenberg 16: An Exposé of the Evolution Industry" de Suzan Mazur (via UD: Darwin skeptic Suzan Mazur is one fine journalist).

Tâlcuire la Icoana Naşterii Domnului

25 dec. 2009

CUVÂNT AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

Cele ce Patriarhii le plămădeau de demult, Proorocii le spuneau de mai înainte şi Drepţii doreau să le vadă (Mt. 13, 17), acestea s-au împlinit şi au luat sfârşit astăzi. Şi Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a petrecut împreună cu oameni (Varuh 3, 38). Să ne bucurăm dar şi să ne veselim, iubiţilor, căci dacă Ioan fiind în pântecele maicii sale a săltat când Maria a mers la Elisabeta, cu mult mai mult noi trebuie să săltăm, să ne veselim, să ne minunăm şi să ne înspăimântăm de mărimea iconomiei care covârşeşte toată mintea, nu pe Maria văzând, ci pe Însuşi Mântuitorul nostru. Gândiţi-vă ce lucrare mare este a vedea soarele pogorându-se din cer, alergând pe pământ şi slobozind către toţi razele sale. Şi dacă s-ar fi întâmplat acestea la luminătorul cel simţitor pe toţi i-ar fi înspăimântat din cei care ar fi văzut, gândeşte-te acum ce lucru mare este a vedea Soarele Dreptăţii slobozind din trupul nostru razele Sale şi luminând sufletele noastre.

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Cuvânt la Naşterea Mântuitorului
din “Omilii si cuvantari”

24 dec. 2009

Sărbători fericite!

La mulţi ani tuturor bloggerilor/webmasterilor ortodocşi, mulţumesc pentru vizitele şi comentariile dumneavoastră pe pagina "clopotului". Mai inainte de toate insă, mulţumesc pentru răspândirea Minunatului Cuvânt al Credinţei Dreptslăvitoare pe internet, căci din cuvintele voastre mă adap şi eu: mai aud de la unii, de la alţii, mai descopăr vreo sfantă şi minunata icoană, şi pun şi eu pe Clopot, căci altfel mare lucru nu fac: doar mă bucur de Chipul Lui Hristos impreună cu voi. Doamne ajută! Voi puteţi face infinit mai bine! Rugaţi-vă pentru Clopotar! Hristos Se naşte! Slăviţi-L!

Hristos Se naşte! Slăviţi-L!

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ţie !” (Troparul Naşterii Domnului - glas 4)

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Condacul Naşterii Domnului - glas 3)

Hristos Se naşte! Slăviţi-L!

Sfânta Cuvioasă Fecioară si Muceniţă Eugenia



Astăzi - Sfânta Cuvioasă Fecioară si Muceniţă Eugenia şi cei împreună cu ea.

St. Eugenia of Rome (St Luke's Orthodox Church)

23 dec. 2009

Clopotul de la Ruginoasa

Climategate şi Darwinism

Climategate ne aminteşte de atacurile împotriva celor ce îşi manifestă dubii cu privire la Darwinism. Dr. Stephen C. Meyer on Human Events (12 Decembrie 2009) - Climategate Recalls Attacks on Darwin Doubters (via uncommondescent)

22 dec. 2009

Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă

O altă sfânta icoană reflectând supralumeasca frumuseţe a sfinţilor: azi, Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă. Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te pentru noi!



Retorica apocalipsei de la Copenhaga

O notă interesantă despre "războiul secular cu societatea": Dragoş Aligică despre retorica apocalipsei de la Copenhaga, încălzirea globală şi România sub nămeţi… - apărut pe ANTITEZE, la data de 19 Deecembrie.

Pr. Tudor Peiu si Silviu Andrei Vladareanu - la emisiunea "credinta si cunoastere"


Pr. Tudor Peiu si Silviu Andrei Vladareanu - la emisiunea "credinta si cunoastere" despre Nasterea Domnului - si un colind cantat de Pr. Augustin de la rapa robilor, in direct
Asculta mai multe audio Diverse

20 dec. 2009

Sfântul Ioan de Kronstadt despre rugăciune

Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lu­mina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din put­erea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos - via Claudiu, blogul Sfântul Ioan de Kronstadt) Sfântul Ioan de Kronstadt este sărbătorit azi (s-a mutat la Domnul pe 20 Decembrie 1908).

Cinci mii de indieni primind botezul ortodox în Mexic

5,000 Indians Baptized Orthodox in Mexico (interviu cu mitropolitul OCA, pe blogul MYSTAGOGY)

19 dec. 2009

Plângacioşii

ENV: Darwinists' Continued Yelping About Signature In The Cell Reveals Their Desperation

Astăzi, în linie dreaptă până la Crăciun...

Astăzi, în linie dreaptă până la Crăciun - Sfinţii Părinţi care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, de la Adam până la Iosif.

18 dec. 2009

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul

“Viaţă îngerească ai petrecut pe pământ, chip şi pildă făcându-te ucenicilor tăi. Prin rugăciuni, posturi îndelungate şi privegheri, te-ai învrednicit a te sălăşlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaştrilor şi lauda călugărilor” (Condac, gl. 3).

Deconstrucţia unui "organism digital" - AVIDA

Un colectiv de cercetători (Winston Ewert, William A. Dembski, R.J. Marks II) demontează un alt "viţel de aur" evoluţionist - deconstruind "organismul digital" AVIDA. (“Evolutionary Synthesis of Nand Logic: Dissecting a Digital Organism,” Proceedings of the 2009 IEEE International Conference on Systems, Man, and Cybernetics. San Antonio, TX, USA – October 2009, pp. 3047-3053).

Struţo-cămile: evoluţionismul între teism şi "emo"

Foarte pe scurt, despre două asemenea struţo-cămile:
1. Evoluţionismul teist susţinut printre alţii de Ken Miller şi Francis Collins. Confruntaţi cu cu probleme spinoase ce ţin de contingenţa realităţii observate, evoluţionismul teist introduce teza unui Dumnezeu care crează "regulile jocului" dar nu interfereaza cu procesele naturii (incluzând aici procesele aleatoare ale "evoluţiei").

2. Panteismul susţinut printre alţii de Stuart Kauffman, care consideră că il "reinventeaza pe Dumnezeu" Evoluţionismul panteist, deşi rejectează reducţionismul evoluţionismului "tradiţional" (aici în dezacord cu de-alde Dawkins) introduce teza "Dumnezeu = Natură care se auto-organizează", atribuind naturii trăsături cvasi-personale! Evoluţionismul "emo" ?

16 dec. 2009

Insemnătatea postului pentru om

Ziditoare lectură - Sf. Ignatie Brianceaninov, Insemnătatea postului pentru om (Predică în Duminica Sfântului Grigorie Palama). Postul e mai mult decat "o regula":
Pe măsură ce luăm asupra noastră jugul cel bun al postului, duhul nostru dobândeşte o mare libertate: el tinde spre tărâmul duhurilor, care îi este înrudit, începe să se întoarcă des spre contemplarea lui Dumnezeu, să se cufunde în această nemăsurată şi minunată contemplare, să adăsteze în ea.

Provocare frontală la adresa naturalismului

Via The ID Update : New Intelligent Design Book A Landmark Assault On Scientific Naturalism - o recezie recentă (14 Decembrie 2009) a cărţii lui Stephen C. Meyer "Signature in the Cell: DNA and the Evidence for Intelligent Design". Meyer arată că bagajul de resurse probabiliste ale INTREGULUI univers nu este suficient pentru a susţine teza darwinistă. Despre cartea lui lui Stephen C. Meyer, articole mai vechi pe acest blog:

Ce fel de "alianţă strategică" ?

IPS Ilarion sugerează o alianţă strategică cu Romano-Catolicii având ca obiectiv salvarea sufletului Europei de la "umanismul post-creştin occidental" - ori de la alunecarea pe "panta" spre o asemenea stare... prefigurată de "dictatura pan-Europeană" (Ecumenical allies-- Orthodox, Catholics take aim at European secularism).

Deşi nu există detalii concrete, la prima vedere s-ar putea spune că nu e rău - şi n-ar fi nici o problemă dacă n-ar fi ceva clauze "extra" ce ar implica un preţ teologic (aici se include şi posibilitatea să ni se ceară să ne aliem în numele evoluţionismului teist!) ce se va cere plătit (să nu uităm că asemenea "alianţe strategice" au fost invocate şi la sinodul mincinos de la Florenţa în faţa pericolului otoman, deci trebuie mare grijă). Trebuie văzut - optimism rezervat, cum zic unii... Măcar dacă asemenea alianţe vor fi în locul ecumenismului de tip "Consiliu Mondial al Bisericilor" - şi nu în completarea acestuia. Nu în ultimul rând, trebuie ţinut cont că majoritatea gălăgioasă a seculariştilor militanţi e formată din cioflingari fără statură intelectuală (cu alte cuvinte, nu trebuie stricat orzul pe gâşte...) - iar gălăgioşi mult mai vizibili ca Richard Da... pardon, Chickens, se dau la fund când e vorba să-şi apere ateismul/evoteismul în dezbateri serioase cu persoane pregătite să-i audă şi să le răspundă ca W. L. Craig şi alţii (apropos, Craig e protestant, deci s-ar putea spune că dacă ar fi vorba de alianţe ar trebui alianţe şi cu unii care resping paradigma evoluţionismului teist, nu?). Dar, cum spuneam, deocamdată nu există detalii concrete.

15 dec. 2009

Gânduri în zilele postului

La ce oare ar putea să ia mai cu seamă aminte un păcătos (ca mine!) şi mai ales în zilele postului, decât la ce zic Parinţii Bisericii despre patimi, de lupta împotriva patimilor şi de mântuirea prin mila lui Hristos. Zicea Părintele Teofil Părăian:
Părinţii cei duhovniceşti care s-au ocupat de viaţa lăuntrică, de curăţirea sufletului, şi au scris despre acestea, în general pomenesc opt patimi, opt deprinderi rele, opt bântuieli şi asupreli asupra sufletului omenesc. Şi Sfântul Ioan Casian de pildă, un sfânt din părţile noastre, originar din Dobrogea, de prin părţile Mării Negre, care şi-a sfârşit viaţa în Franţa de astăzi, în sudul Franţei, organizator de mănăstiri, a scris despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cele opt patimi. În Filocalia volumul I putem găsi această scriere a Sfântul Ioan Casian în care el pomeneşte opt chipuri ale răutăţii, opt realităţi rele care se înstăpânesc în sufletul omenesc când omul este fără de grijă în privinţa eliberării lui, în privinţa mântuirii lui. Şi anume, pomeneşte el mai întâi patima lăcomiei pântecelui, a doua patima desfrânării - patima curviei -, a treia patimă este iubirea de argint - adică iubirea de avere -, apoi scrie despre mânie, despre întristare, despre lene sau trândăvie, şi după aceea despre slava deşartă şi despre mândrie care de fapt sunt foarte apropiate, existând nuanţe neînsemnate între slava deşartă şi mândrie. El totuşi, după gândirea de atunci, împarte mândria în două şi vorbeşte şi despre slava deşartă şi despre mândria propriu-zisă.

Aceste opt gânduri ale răutăţii - sau aceste şapte gânduri ale răutăţii - sunt de fapt patimile de care ne ocupăm noi acum. Sfântul Ioan Casian ia fiecare patimă în parte. El nu este singurul care vorbeşte despre patimi, care a scris despre patimi. Despre patimi a mai scris şi cuviosul Dorotei. Putem să citim scrierile cuviosului Dorotei în al IX-lea volum din Filocalie. El vorbeşte despre anumite patimi: despre mândrie, despre mânie, despre întristare, despre iubirea de argint, pomeneşte câteva din patimi. Şi apoi Sfântul Ioan cel ce a scris "Scara" - Sfântul Ioan Sinaitul - în "Scara" lui, despre care a vorbit Înalt Prea Sfinţitul acum o săptămână când a prezentat-o ca având 30 de trepte, şi el cuprinde în scrierea aceasta numită "Scara" câteva din patimile acestea, şi anume scrie despre mândrie, despre mânie, despre trândăvie, despre iubirea de argint. Şi în scrierile lor găsim şi felul cum se manifestă patimile, şi leacuri împotriva patimilor.

14 dec. 2009

Ce mai e prin Carbonhagen?...

Ce mai fac liderii mondiali in... Carbonhagen?

'Get to work', urges Copenhagen climate summit head (ordin de la stăpânire!)

Din ciclul mai vechi da' bune... oricum afacerea "climategate" nu e incă "rece":


Vandalii comunişti

E vorba de ura şi setea organică de a vandaliza chipul dumnezeiesc al Bisericii adevărate.

Un cântec de Savatie Baştovoi şi Stefan Negura. Imagini cu arhondaricul de la mănăstirea Noul Neamţ vandalizat de comunişti - foto Octav Esinencu

Blogul lui Peter Hitchens

Blogul lui Peter Hitchens: aici... şi de pe-acolo, despre... The country formerly known as Great Britain, despre Dave and the radical Dr Rake ...both enemies of marriage, despre The inconvenient truths Mr Gore and his fanatical friends DIDN'T tell you about climate change, ş.a.m.d.

13 dec. 2009

Hitchens conservatorul

... susţine valorile morale fundamentate pe credinţa creştină, consideră că valorile creştine au fost sabotate de liberalism social şi marxism cultural, susţine că avortul trebuie scos in afara legii in orice stadiu, vede evoluţia ca pe ceva speculativ şi nefalsificabil, ş.a.m.d.
Nu vă grăbiti: e vorba de Peter Hitchens, nu de marxistul beţivan şi ateu militant Christopher Hitchens (frate-su).

Omul Darwin şi "ism"-ul aferent (II)

Referitor la "Omul Darwin şi "ism"-ul aferent" - iată un interviu în doua părţi luat de Logan Gage lui Benjamin Wiker, autorul cărţii "The Darwin Myth: The Life and Lies of Charles Darwin." Darwin e "fondatorul eugeniei moderne".


Liderii mondiali în... Carbonhagen

Liderii mondiali în maşini de lux - mari consumatoare - în timp ce probabil pregătesc masuri pro-avort pentru reducerea încălzirii globale!
Via OrthodoxNet.com - Carbonhagen: World Leaders Drive to Climate Summit in Gas-Guzzling Luxury Fleet

12 dec. 2009

Al Gore: culmea incălzirii globale


Al Gore despre energia geotermală: "interiorul pământului este foarte fierbinte, câteva milioane de grade..." (cât??!...)

11 dec. 2009

Omul Darwin şi "ism"-ul aferent

Aparută in Iunie 2009, cartea lui Benjamin Wiker: The Darwin Myth: The Life and Lies of Charles Darwin oferă o imagine realistă atât asupra omului Darwin cât şi asupra "ism"-ului ce se revendică de la acesta. Despre carte, pe ENV - The Darwin Myth Removes the Façade and Reveals the Man.

S-a abătut de la linia partidului

Cazul Richard Sternberg, mentionat deja aici (vezi Noua inchiziţie: coruperea ideologică a ştiinţei):

10 dec. 2009

Nouă tineri români ortodocşi îngropaţi de bolşevici de vii

Calendarul în Biserica Ortodoxă a Bulgariei

Se auzea la un moment dat că în Biserica Ortodoxă a Bulgariei se considera revenirea la Calendarul Iulian. O stire recentă de pe Novinite (8 Decembrie) infirmă acest lucru (deşi se pare că unele parohii sau chiar episcopi ceruseră explicit revenirea).

9 dec. 2009

Tot nu vrea!

Pur şi simplu... Dawkins nu vrea să poarte o dezbatere publică cu William Lane Craig... Oare în urma unui proces de... evoluţie numele se va schimba din Richard în Rich...icken?

8 dec. 2009

Brutalitatea extremă

Dacă înţelegem pe cei ce din motive de conştiinţă se opun brutalităţii extreme ilustrate în filme ca Transfer de captivi (Rendition, 2007 cu Omar Metwally si Reese Witherspoon), va trebui în mod necesar să înţelegem şi pe doctorii care din motive de conştiinţă se opun avortului. Avortul este brutalitatea extremă asupra fiinţei umane. Se înţelege oare asta în Uniunea Europeană?...

Dembski & Marks - articol recent

Via uncommondescent: William A. Dembski and Robert J. Marks II, "Bernoulli’s Principle of Insufficient Reason and Conservation of Information in Computer Search", Proceedings of the 2009 IEEE International Conference on Systems, Man, and Cybernetics. San Antonio, TX, USA – October 2009, 2647-2652.

7 dec. 2009

Complexitatea celulei vii - o călătorie vizuală


O mostră dintr-un documentar ilustrând complexitatea celulei vii, realizat de Access Research Network. N-ar fi o chestie să o urmărim pe fundalul muzical al unui tropar?

Ceva ce nu trebuie uitat - se împlinesc 60 de ani de la inceperea patimilor reeducării.

De la Darwin la Hitler

Richard Weikart, "From Darwin to Hitler: Evolutionary Ethics, Eugenics, and Racism in Germany" (2004) - "Etica" lui Hitler este construită pe principii dawiniste.

6 dec. 2009

Evoteism vs. ştiintă

Un model hazliu: dejecţiile evoteiste ale lui PZ Myers ca emisii gazoase poluând ştiinta. A se vedea articolul lui Cornelius Hunter, Global Warming Quandary Resolved

Ultima predică a părintelui martir Daniel Sisoev


Ultima predică a părintelui martir Daniel Sisoev

5 dec. 2009

Au stat prea mult, umili, pe bară

Ateii militanţi se plâng că au stat prea mult, umili, pe bară! Cu exceptia ultimelor trei secole, replică Michael Egnor pe ENV: Jerry Coyne: "Atheists Have Been Humble for Centuries"--If You Don't Count the Last Three Mihael Egnor enumeră câteva mostre de "stat pe bară", mentionând că ateii au la activ: 65 de milioane de morţi în China comunistă, 20 milioane în URSS, 2 milioane în Cambodgia, 2 milioane în Coreea de Nord, 1.7 milioane în Africa, 1.5 milioane în Afganistan, 1 milion în statele comuniste din Europa de Est, 1 milion în Vietnam, şi concluzionează că ateismul la putere este de departe cea mai mortală ideologie. Ontopic: Eurocratia IL alunga pe Hristos din viata oamenilor (Gardianul, 5 Decembrie - un articol ce i-a aruncat pe militanţii "secular-umanişti" în stare de alertă maximă).

Ortodoxie pentru copii

Ortodoxie pentru copii: Rugăciune către Sf. Nicolae.


Minunat!
Minunata seară de Moş Nicolae!

ACATISTUL SFANTULUI IERARH NICOLAE ARHIEPISCOPUL MIRELOR LICHIEI
O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degraba a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.

4 dec. 2009

Climategate şi manipularea procesului de peer-review

"Punctul pe I" în materie de climategate: manipularea procesului de peer-review. Detalii aici.

3 dec. 2009

Mare agitaţie, cu sunat la şef

De pe blogul "Evolution News and Views" aflăm că o recenzie a cărţii lui Stephen C. Meyer "Signature in the Cell: DNA and the evidence for Intelligent Design" făcută de Thomas Nagel (un filozof de talie mondială, profesor de filozofie şi drept la New York University ) in Times Literary Supplement il agită nevoie mare pe campionul evoluţionist Jerry Coyne, pâna la punctul de a contacta redactia TLS ca să-i.... informeze chipurile de "greşeala" ce au făcut-o publicând o astfel de recenzie. Stupid şi hilar. Nagel a ales cartea lui Meyer ca fiind in "Top 10" pe 2009, iar in recenzia sa publică puncte de vedere asupra ID cu care... Coyne nu este de acord (ce oroare!). Pare-se că acum când... "the times they are a-changing" pentru evoteişti, se tinde către metoda cu... "sunatul le şef" :-)

Agni Parthene în mai multe limbi...

Agni Parthene (Complete) - Simonopetra Monastery (în Greacă):



Agni Parthene (O Rejoice Bride of Heaven - English) Part I Boston Choir:



Agni Parthene - O Pure Virgin - Pl. 1st - Valaam (Slavonă Bisericească):



Agni Parthene - în limba arabă:

2 dec. 2009

New York: senatul respinge "căsătoriile gay"

Senatul statului New York (un stat de liberali şi progresişti, se spune) respinge căsătoriile homosexuale (sursa). Efectul Carrie iarăşi :-)

Cei trei tineri


O soluţie mistică, iconografică, a "problemei răului"...

1 dec. 2009

Cuviosul Seraphim Rose



Orthodox Saint: Seraphim Rose

Seraphim Rose, born Eugene Dennis Rose (August 13, 1934 - September 2, 1982), was a hieromonk (also called priest-monk) of the Russian Orthodox Church Outside Russia in the United States, whose writings have helped spread Orthodox Christianity throughout modern America and the West. They have also been widely read in Russia and other formerly communist-bloc nations. Although not formally canonized as of 2008, he is venerated by some Orthodox Christians as a saint in iconography, liturgy, and prayer.

Ideologie "la pachet"

Climategate este relevant nu atât in ceea ce priveşte adevărul sau falsul "incălzirii globale", ci in spatele său se ascunde un fapt mai adânc. Falsificarea demersului ştiintific reflectă presiunea unei anumite atitudini ideologice ce se doreşte a fi vandută "la pachet" cu propozitiile ştiintifice.

Recent, Bill Dembski se referea la Declaraţia Manhattan ca la "Un apel la conştiinţă creştină" adresat creştinilor ce îşi iau credinţa în serios. Despre aceasta, şi legătura cu Designul Inteligent, Climategate şi alte probleme actuale, citiţi, pe blogul UD, Reflections on the Manhattan Declaration and intelligent design.

30 nov. 2009

Colind Romanesc - Pestera Sf. Andrei

Troparul Sfântului Apostol Andrei



Troparul Sf. Ap. Andrei (glasul1)
Fiu al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu şi atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.

29 nov. 2009

Noua inchiziţie: coruperea ideologică a ştiinţei

Wesley Smith on "The New Inquisition: Ideology's Corruption of Science" De aici aflăm ca atunci când editorul Richard Sternberg a acceptat publicarea unui articol favorabil ID (Intelligent Design), acesta a fost atacat şi calomniat fără milă de către darwinişti. Aceaste atacuri au trimis un mesaj clar şi ameninţător pentru carierele tuturor potenţialilor editori ai altor jurnale ce s-ar incumeta să accepte lucrări "de orientare ID".

O lectură foarte interesantă - pagina editorului în cauză, Dr. Richard Sternberg

Ucenicul preaales: Sfântul Apostol Andrei

Ca un ucenic preaales al Celui ce s-a pironit de buna voie pe Cruce, Stapanului tau pana la moarte urmand, te-ai suit bucurandu-te la inaltimea crucii, mergere facandu-ti la ceruri, de trei ori fericite apostole Andrei. Pentru aceasta cantam cantarea cea ingereasca lui Dumnezeu, zicand: Aliluia! (Condacul al 12-lea din Acatistul Sfantului Apostol Andrei. Puteti gasi acatistul in intregime aici)

28 nov. 2009

Un experiment imaginar


Alături puteţi contempla psaltirea sinaitică în limba slavonă veche, alfabetul glagolitic. Datată în secolul 11, a fost descoperită la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. Pornind de aici, propun un experiment speculativ de gândire: să presupunem că la un moment dat, din motivul unei posibile anomalii ce ţine de mersul istoriei lumeşti, credinţa dreaptă şi ritualul bisericesc ortodox nu va fi comunicat decât intr-o anumita limbă diferită de română, nu e important care e... să zicem swahili. Credincioşii ortodocşi români vor fi puşi în situaţia de a face următoara alegere: fac un efort să înţeleagă swahili şi rămân ortodocşi pe durata respectivei perioadei de aparentă anomalie istorică, ori, continuă să vorbească exclusiv româna, însă se îndepărtează de la credinţă. Cam aşa s-a întâmplat deja: românii au trecut prin perioada slavoniei, demonstrând puterea credinţei lor.

Oleacă de filozofie cu...Bob Dylan: "Gotta serve somebody"

Intr-un post anterior (Oleacă de filozofie, 22 Noiembrie) menţionam că respingerea lui Dumnezeu inseamnă implicit o angajare într-o altă metafizică... Aceasta e pe undeva implicit în substratul mesajului lui Bob Dylan din cântecul sau "Gotta serve somebody":
"it may be the devil or it may be the Lord
But you're gonna have to serve somebody"...

27 nov. 2009

26 nov. 2009

Imbrăţişarea stâlpnicului

Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul a stat pe stâlpul său zeci de ani.
Urcarea sa pe stâlp reprezintă nu izolare de semeni, ci imbrăţişarea acestora - chip dumnezeiesc de iubire.

25 nov. 2009

Pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina



Icoană din sec. 12 de la Mănastirea Sfânta Ecaterina din Sinai.


Let us praise the all-lauded and noble bride of Christ,
the godly Catherine, the guardian of Sinai and its defense,
who is also our support and succour and our help;
for with the Holy Spirit's sword
she hath silenced brilliantly the clever among the godless;
and being crowned as a martyr, she now doth ask great mercy for us all.
(Tropar - orthodoxwiki)

Care "pace" ?...

Incerc sa tălmăcesc un comentariu semnat de Todd White de pe Darwiniana despre asa-zişii... "Kumbaya guys", adică:
"...cei care cred în Dumnezeu şi care în acelaşi timp vor să găsească o soluţie de "compromis" cu ateii prin acceptarea necondiţionată a darwinismului în schimbul permisiunii ateilor de a crede în Dumnezeu, atâta timp cât un astfel de Dumnezeu este separat de lumea materială. Acestia sunt gata să sacrifice orice principiu religios în schimbul... "păcii" cu cei care nu au interes în "pace". Aceştia sunt Neville Chamberlain-ii dezbaterilor religioase ale secolului XXI."
Punct ochit, punct lovit. "Evoluţionismul teist" s-ar putea numi, atunci, evolutionism Kumbaya.

24 nov. 2009

Intelligent design pe CNN

Pro-Darwin consensus doesn't rule out intelligent design - CNN.com
By Stephen C. Meyer, Special to CNN
November 23, 2009
Dacă doriţi să revedeţi: Pagina cartii lui Stephen C. Meyer SIGNATURE IN THE CELL

De pe ENV: Meyer has CNN Op-ed For Anniversary of Darwin's Origins: Pro-Darwin consensus doesn't rule out intelligent design. HIGHLIGHTS:
  • There are scientific reasons to doubt consensus about Darwin's theory.
  • Fossil record challenges idea that organisms evolved from a single ancestor.
  • There is compelling scientific evidence of actual intelligent design.
  • Cu cine ne imbratisam?

    O agenda ecologista propusa de politica de stanga? Trebuie avut mare grija.
    Green Patriarch Bartholomew Embraces Leftist Environmental Agenda

    23 nov. 2009

    Nepotul lui JFK excomunicat pentru sustinerea politica a avorturilor

    JFK's nephew barred from communion: report (este vorba de Patrick Kennedy, nepotul lui John Fitzgerald Kennedy).

    De ce Chuck Norris ii nelinisteste pe unii...

    Este crestin ;

    Este suporter al partidului Republican din S.U.A. ;

    Este pentru dreptul de a purta arma ;

    Este impotriva propagandei homosexuale in scolile publice ;

    Este autor al mai multor carti pe teme crestine ;

    Este in favoarea rugaciunii in scolile publice ;

    Nu e evolutionist, in schimb subscrie la "intelligent design" ;

    Este suporter al candidaturii lui Mike Huckabee (Republican, fost Guvernator al statului Arkansas) pentru presedentia S.U.A. ;

    Intr-o scrisoare catre presedintele ales Obama, Chuck Norris l-a sfatuit: "sa utilizati si sa citati Constitutia... sa protejati viata americanilor... sa invatati din greselile predecesorilor dvs. Democrati... [si] sa conduceti intr-o mai mare masura de pe o pozitie politica de centru" ;

    In sfarsit, pe data de 18 Noiembrie 2008 a devenit unul dintre primii actori care sa-si exprime suportul pentru initiativa legislativa din California cunoscuta sub numele de "Propozitia 8" si care interzice casatoria homosexualilor.

    22 nov. 2009

    Oleacă de filozofie

    Respingerea lui Dumnezeu inseamnă implicit o angajare intr-o altă metafizică:
    "Întrebarea despre Dumnezeu nu este doar o întrebare despre o altă entitate, ci o întrebare privind caracterul universului ca întreg. Respingerea argumentului cosmologic ar aduce după sine angajarea intr-o metafizică rivală, cum ar fi panteismul sau naturalismul. În cele din urmă, problema nu este "Poate fi existenţa lui Dumnezeu dovedită?", ci "Ce viziune metafizică este cea mai plauzibilă?" (C. Stephen Evans, Philosophy of Religion: Thinking About Faith, Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1982, p. 59 - via apologetics315 - sublinierile imi apartin).

    Un preot misionar in cluburile rock ale Moscovei



    "to shine a light in some dark places"...

    21 nov. 2009

    Declaratia Manhattan - 20 Noiembrie 2009

    ... afirmand o pozitie traditionala crestina vis-a-vis de avort, casatoria homosexuala si libertatea religioasa.
    Ierarhul ortodox cel mai inalt in rang care a semnat declaratia este Mitropolitul Jonah (Orthodox Church of America). Detalii - The Manhattan Declaration - Fr. Peter-Michael Preble blog si The Manhattan Declaration: A Call of Christian Conscience - American Orthodox Institute blog.

    Fabule darwiniste

    Darwinian Fairytales: Selfish Genes, Errors of Heredity and Other Fables of Evolution
    De acelasi autor - David Stove:
    Scientific Irrationalism: Origins of a Postmodern Cult

    Darwinism si marxismul chinezesc

    Post details: Darwinism and the adoption of Chinese Marxism

    20 nov. 2009

    Preot ortodox asasinat in Moscova


    Părintele Daniil a fost împuşcat în cap şi piept. Membrii parohiei sale afirma ca a primit amenintari în trecut pentru munca sa de misiune ortodoxa.
    Russian priest and Muslim critic, Daniil Sysoyev, assassinated in church (Times Online, 20 Noiembrie - unde se afirmă că Părintele Daniil, a avut de asemenea duşmani şi în rândul admiratorilor lui Stalin (pe care i-a criticat pentru ignorarea crimelor liderului ateu) cât şi în rândul păgânilor radicali din Rusia (pentru eforturile sale de a convinge oamenii să părăsească cultele păgâne)!

    Intre ispitire si gustare

    "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau" (Matei 4:7)

    O forma de ispitire a lui Dumnezeu se manifesta prin proiectele unor grupuri care proiecteaza "experimente stiintifice" prin care sa "testeze puterea rugaciunii". Un asemenea test, pe marginea caruia secular-umanistii au facut mult tam-tam la vremea respectiva, a furnizat rezultate inconclusive - insa pretentiile, concluziile si metodologia respectivului "experiment" au fost demontate de filosoful britanic Richard Swinburne (crestin ortodox, in traditia filosofiei analitice - ce-i drept, asa ceva e mai rar...).

    Eroarea capitala intr-un asemenea experiment este asocierea sa cu o falsa reprezentare atat a lui Dumnezeu (personal si trinitar), a rugaciunii, cat si a viziunii crestine asupra persoanei umane. Intentia experimentului este, astfel, anulata din start!

    Felurite obiecte fizice ale lumii create pot fi testate, reflexele salivare de tip pavlovian pot fi testate si acelea, performanta circuitelor integrate poate fi testata si aceea...

    Insa atunci cand incerci sa Il plasezi ispitititor pe Dumnezeu intr-un tipar naturalist asemanator, cand incerci sa tragi concluzii "rationale" pornind de la presupunerea ca experimentul urmeaza a se desfasura pornind de la ceea ce de facto s-ar traduce prin credinta trufasa in posibilitatea plasarii persoanei Dumnezeiesti intr-o cutiuta experimentala cu "stimuli si raspunsuri" analizate statistic, comiti imediat tripla eroare idolatra mai sus mentionata, ca sa nu mai vorbim de lipsa totala de rationalitate a unei asemenea intreprinderi: tinta este ratata, iar "experimentul" ispititor e lovit de nulitate.

    Pe de alta parte, psalmul 33:8 se spune: "Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul". O apropiere de Dumnezeu, prin rugaciune, intr-o stare de smerenie, este intr-adevar posibila si gustabila, dat fiind fiecare fiinta umana gazduieste in sine Chipul lui Dumnezeu. Prin despatimire si lucrare duhovniceasca se poate misca intru asemanare, in comuniune crescanda cu energiile Sfintei Treimi. Aceasta este "evolutia" noastra: "suiti-va, fratilor, suiti-va!" - dupa cum spunea Sfantul Ioan Scararul.

    19 nov. 2009

    Precautii fata de "intelligent design"(ID)

    Cateva cuvinte despre "cealalta fata a monedei" - trebuie mare atentie, caci orice s-ar spune, diferentele dintre evolutionism si ID nu sunt atat de mari. ID nu se opune "evolutiei" ca atare (nici macar nu se opune principial ideii de "descendenta comuna" a speciilor) ci numai modelului/mecanismului "orb" propus de darwinisti (selectie naturala/mutatii aleatoare/sansa oarba), aducand argumente impotriva acestuia. Insa din punct de vedere teologic, ID este el insusi "orb", situandu-se pe o pozitie agnostica atat vis-a-vis de sursa design-ului cat si vis-a-vis de revelatia crestina. Iata de ce, in pofida unei simpatii care este de inteles, ortodocsii trebuie sa pastreze o anume distanta si fata de "intelligent design".

    Atata timp cat pastram aceasta distanta, e bine - evident, ID reprezinta pentru noi un pas inainte fata de darwinism - si asta explica de ce privim ID cu simpatie :-) - insa nu ne oprim acolo.
    Ar fi interesant de reflectat asupra masurii in care lupta dintre darwinism si ID nu reflecta cumva, o tesiune in psyche-ul occidental...

    18 nov. 2009

    Intelligent Design

    17 nov. 2009

    Sfântul Grigorie făcătorul de minuni şi TAINA SFINTEI TREIMI

    "A văzut sfântul şi pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, aievea învăţându-l taina Sfintei Treimi"

    Our father among the saints Gregory the Wonderworker (cca 213–270 AD)

    The Theotokos and Apostle John appeared to St. Gregory in a dream, and taught him about the Holy Trinity. St. Gregory wrote down what was revealed to him.
    "The teaching about the Holy Trinity in Orthodox Theology is based on it. Subsequently it was used by the holy Fathers of the Church: Basil the Great, Gregory the Theologian, and Gregory of Nyssa. The Symbol of St Gregory of Neocaesarea was later examined and affirmed in the year 325 by the First Ecumenical Council, showing his enduring significance for Orthodoxy."
    Troparion (Tone 8)
    You became worthy of your name through your way of life:
    Through your vigilance in prayer and your constant constant works of mercy.
    Therefore, O Father Gregory, beseech Christ God to enlighten our minds,
    That we may not sleep in sin, which leads to death!

    Kontakion (Tone 2)
    You received the power to perform miracles,
    Frightening the devils and healing the sick through your wonderworking.
    All-wise Father Gregory,
    Your deeds truly entitle you to be called "Wonderworker"!

    Sursa:
    St Gregory the Wonderworker of Neocaesarea (OCA)

    Naturalismul metodologic

    "Ceea ce este izbitor despre naturalismul metodologic este faptul că este o poziţie filosofică, şi nu un punct de vedere ştiinţific. Nu este o problemă pentru care dovezile ştiinţifice să fie relevante; este o chestiune care ţine de filosofia ştiinţei. Ca atare, a o justifica este notoriu de dificil."(William Lane Craig)

    16 nov. 2009

    Ultima reduta - multiversul

    Undeva, pe un forum cineva sustinea noua gaselnita a celor care, jenati de dificultatile tehnice ale evolutionismului, incearca sa le depaseasca refugiindu-se in ultime reduta: postularea unui "multivers", astfel incat "acest univers" (al nostru, adica) este numai unul dintr-un intreg spectru de "universuri", in care se intampla sa fie "viata" (sesizand ceva "putred" acestia includ pe undeva ideea de "testabilitate" - directa sau nu - a celorlalte universuri, desi testabilitatea in sine nu se impaca deloc cu ideea de multivers!) Si acel cineva argumenta ca orice nu poate fi exclus din punct de vedere rational exista de fapt (de unde... multiversul). Nu-i asa ca-i simplu? Fereasca Dumnezeu ca ateii sa aplice acelasi rationament la Dumnezeu (acelasi cineva admitea ca nu il poate exclude din punct de vedere rational) si sa concluzioneze ca Dumnezeu exista. Nu, nu fac asta, desi ar fi mai simplu. E mai convenabil sa batjocoresti. E mai convenabil - si mai "eroic" pentru zilele de azi - sa blasfemiezi. E mai convenabil - si mai "postmodern" - sa porti razboaie cu false reprezentari ale religiei si credintei.

    Pe aceeasi tema... Five Finger Death Punch the Multiverse - Atheism is Dead - 17 Noiembrie

    14 nov. 2009

    Unde si-au gasit inspiratia Mao si tinerii nihilisti

    Iarasi despre Columbine, Mao si Darwin:

    13 nov. 2009

    DRUMUL SPRE ORTODOXIE

    DRUMUL SPRE ORTODOXIE: Danion Vasile, Conferinta la Londra pe 22 Noiembrie 2009 (detalii aici)

    Darwinism si masacrul de la Columbine

    Eric Harris si Dylan Klebold - ucigaşii de la Columbine - erau profund influentati de ideile lui Charles Darwin: Harris purta un tricou cu "natural selection" in ziua asasinatelor, sustineau ca prin eliminarea fizica a celor lor mai slabi contribuie la procesul de "selectie naturala" si se vedeau pe ei insisi pe un plan "evoluat" in raport cu colegii.

    Furia anticrestina ai anti-Biserica a "rationalilor" agitatori atei (de fapt idolatri evoteisti cu pretentii stiintifice) este de o natura similara, iar viziunea acestora asupra educatiei - ce se incearca a fi vanduta publicului "en gros" impreuna cu un "pachet antropologic" anticrestin trebuie fara indoiala respinsa.
    Darwinian Fundamentalism: Darwinian Theory and Nihilistic Teenagers (Nov. 12, 2009)

    12 nov. 2009

    Sarah Palin - numero UNO - amazon.com bestsellers


    Going Rogue: An American Life

    HarperCollins, Nov. 17 2009
    Bestsellers in Books - #1

    Contestatarii "secular-umanisti" ai Bisericii incearca...

    ... si lupta si lupta, fluturand pompoase clisee "standard" si acoperindu-se de ridicol.

    Tocmai am descoperit un post aparut pe Calauza Ortodoxa la data de 10 Noiembrie: Observatii generale cu privire la contestatarii Bisericii. Cateva observatii personale. Autorul - Filip - demonteaza cateva clisee frecvente fluturate pueril si cvasi-pavlovian de vrasmasii Sfintei Biserici:

    ba "decaderea clerului":
    "sunt invocate unele fapte imorale ale clerului, precum si luxul afisat de unii. Desigur, ambele sunt condamnabile si dauneaza imaginii Bisericii. Insa, si preotii sunt oameni supusi greselii. Si sigur vor fi cativa dintre ei care nu s-au preotit de dragul preotiei, ci din alte interese. Multi vor spune ca acesta (si preotii sunt oameni) este un cliseu. Dar de ce sa fie? De ce ajunge Biserica sa fie confundata cu clerul, este o problema la care nici ei nu pot raspunde. Si de ce nu sunt recunoscute si valorile acestei tagme, Cuviosi si Cucernici parinti care sunt un exemplu pentru comunitate si o dovada a Harului lucrator. De cand 2-3 ierarhi corupti sau care au facut compromisul cu Statul, au ajuns sa reprezinte imaginea de 2000 de ani a Bisericii. Si de cand greselile Bisericii Catolice, cum este Inchizitia si prozelitismul (apropos de clisee) au ajuns sa fie si greselile Bisericii Ortodoxe, ea insasi victima a acestui prozelitism? Iarasi probleme fara raspunsuri reale. Privitor la „luxul” afisat de preoti, ne lovim de alte situatii hilare: daca are popa o masina decenta nu e bine, de are Trabant, iar e luat in ras. Daca-si pune termopane, ca restul populatiei, a furat din cutia milei, daca nu-si pune, uite popa ca nu-i gospodar. Daca are omu dvd cu dolby surround e lux, fata de altii care n-au ce manca. Daca nu are asa ceva, atunci e impotriva tehnicii, ia uite ortodocsii astia ce inapoiati. Cum o dai, cum o sucesti, tot rau [...]
    ba "finantarea de la Stat (banul public)":
    "Pe de alta parte insa, conform Noii Legi a Cultelor, Biserica devine institutie de utilitate publica, adica sociala, iar in virtutea acestei „institutionalizari” Biserica (si orice asociatie religioasa) poate primi bani de la Statul laic! Ceea ce ii supara pe acesti indivizi. Brusc, uita de rolul benefic al Bisericii de-a lungul istoriei (noastre romanesti) si de faptul ca o biserica poate cuprinde si o biblioteca, o sala de lectura sau o sala de conferinte. Nu numai atat dar ca anexa poate avea si o sala de mese pentru a hrani pe cei defavorizati sau un mic cabinet medical, etc.. Banul public invocat, care nu si-ar gasi locul in cuprinsul acestor ziduri, nu are absolut nici o sustinere morala, iar de ceva vreme, nici legala."
    ba "distrugerea spatiului verde si inutilitatea bisericilor (ar trebui mai multe spitale, camine si orfelinate)":
    [...] ei bine, potrivnicii Bisericii nu se marginesc numai a critica verbal Biserica, ci contesta si constructia de biserici. Un alt aspect care-i arde (pe langa finantarea de la Buget) este distrugerea spatiului verde si ca „sunt mult prea multe biserici”. Trebuie remarcat faptul ca marii ecologisti, care calca iarba in picioare cand merg la picnicuri duminica dimineata, care n-ar ridica o scama de pe jos, cum spunea cineva, carora nu le pasa de gardul viu din fata blocului, daca se usuca sau nu, acestia se vaita pentru spatiul verde distrus prin construirea de biserici. [...] spatiul verde se distruge cam peste tot in orase, iar urbea lui Bacovia nu face nici ea exceptie. Insa, de protestat se protesteaza numai cand se fac biserici. Unul din motive ar fi ca noi crestinii suntem oameni pasnici. Nu injuram, nu blestemam, nu amenintam, suntem datori a ierta, a intoarce obrazul. Si de aia multi isi permit. Insa cu siguranta, atitudinea lor va fi observata si amendata de Dumnezeul cel Viu. Asa cum si Sfantul Arhanghel Mihail, in cearta pentru trupul lui Moise a zis diavolului: „Sa te certe pe Tine Dumnezeu”, tot asa sa facem si noi, sa-i dam in plata Domnului, ca a Lui „este cearta si El da rasplatirea”. Ceea ce am vrut sa subliniez, a fost, pe de o parte lasitatea „ecologistilor” care se mobilizeaza numai cand e vorba de construit biserici, iar pe de alta falsitatea argumentelor invocate de ei si lipsa de obiectivitate de care dau dovada, dar pe care o pretind de la ceilalti.
    - si mai ales capelele si bisericile construite in scoli (unde isteria umanistilor nostri atinge un "peak" care, de ar fi documentat, i-ar califica probabil pe "rationali" pentru ajutor de la stat in materie de counseling psihiatric):
    Un alt fapt suparator pentru unii este ridicarea de capele in licee si scoli. Recent, cateva licee din Bacau au sfintit cate o capela, unde elevii se vor putea ruga in momentele libere. De asemenea, se va sluji si Sfanta Liturghie si se va oferi consiliere duhovniceasca. Eu personal, mi-as fi dorit sa fi avut o asemenea capela unde sa-mi petrec “ferestrele” dintre ore, pentru ca se intampla, desi rar ca un profesor sa nu vina, iar unele orele scolare sa nu se succeada una dupa alta. Fostii mei colegi, in asemenea momente populau barurile dimprejur, localuri unde se auzea ca si desfranau, desi nici toaleta scolii nu a fost ferita de astfel de momente. Este putin probabil ca acei elevi care mergeau prin baruri, sa fi venit la capela, macar de-ar si fi existat, insa, ar fi fost un loc de reculegere pentru noi astialalti. Si mai sunt sigur ca lumina zilei si de urmatorul fapt: ca eu nu le-as fi spus lor “curvelor” sau “desfranatilor” pentru ce faceau, dar ei mi-ar fi facut sicane daca m-ar fi vazut iesind din capela liceului. Mentionez acest lucru pentru a vedea ca “fanatismul” nu caracterizeaza exclusiv pe crestini, asa cum se vaita unii. Din contra, un crestin adevarat, respecta libertatea data aproapelui, uraste intotdeauna pacatul, dar niciodata pacatosul. Un crestin adevarat cunoaste lesniciunea pacatuirii si lanturile cu care pacatul incatuseaza, devenind o a doua fire. Trebuie mentionat ca unele licee au si camine pentru cei veniti din mediul rural, deci o capela ar fi foarte binevenita, camerele internatelor fiind mai mereu zbuciumate.
    ... in sfarsit, adulatorii secular-umanisti-activisti-progresisti ai stiintei nu pot sa treaca de clasicul cliseu cu "Biserica impiedica progresul si abureste lumea":
    per ansamblu, Biserica este vazuta ca un factor retrograd, un perpetuu ev intunecat. Dar, asa cum remarca si Pr. Andrew, „ceea ce lumea numeste ‘factori progresivi’ sunt de fapt factori regresivi – regresivi spiritual. Acest paradox se datoreaza faptului ca noi ortodocsii, avem un sistem axiologic radical diferit de cel al lumii, care ‘zace in pacate’, cum spune si Sfantul Apostol Ioan. Noi avem o perspectiva nemuritoare, vesnica, in timp ce ei au una temporala, muritoare. Intreaga filosofie a lumii este filosofia mortii. Ei spun: ‘traieste confortabil, bucura-te de viata cat mai poti, traieste numai pentru tine, pentru ca in final vei muri. Oricum vei muri’. Dar cum poti trai confortabil, cand sabia mortii atarna deasupra ta? Noi, crestinii, nu iubim moartea, cum face lumea, noi iubim Invierea. Noi nu suntem primitivi spiritual, noi suntem avansati spiritual – ei sunt primitivii deoarece cred in moarte.” Iar acelasi parinte, despre salvarea dorita prin stiinta afirma: „Stiinta este pur si simplu o forma moderna de idolatrie. Stiinta este cunoasterea creatiei. Idolatria antica presupunea venerarea creatiei; idolatria moderna presupune venerarea cunoasterii creatiei, adica a stiintei. Dar e un stadiu la fel de primitiv ca venerarea soarelui, lunii, muntilor, pietrelor, marilor si raurilor. Paganii din antichitate erau sclavii idolilor lor, aducandu-le sacrficii umane, iar astazi, noi suntem sclavi moderni, aducand aceleasi jertfe umane stiintei Cernobalului sau tehnologiei in vitro. Idolatria presupune ca nu mai suntem liberi sa-l cinstim pe Dumnezeu, Creatorul. Este evident ca nu ne putem inchina in acelasi timp materiei (divinizandu-o, nn) si Creatorului. [...] "
    Mai multe detalii la pagina Calauzei Ortodoxe: aici.

    11 nov. 2009

    Duhovnicii nostri

    Evolutionism teist

    Evolutionismul teist este aprig contestat de noii fundamentalisti atei. Pana si evolutionistul Kenneth Miller (romano-catolic, profesor de biologie la Brown University) este criticat cu furie pentru pozitia sa "teista". Insa, lasand aceasta la o parte, pozitia evolutionismului teist este criticabila tocmai din motive ce isi au radacinile in credinta (in timp ce opozitia ateilor isi are temeiul in necredinta). In acest sens, cititi articolul critic Kenneth Miller: Scientist or Opportunist? The Creation versus Evolution Debate Continues de Robert A. Sungenis.

    P.S. Un post nou pe ENV: Misrepresenting the Definition of Intelligent Design - tot despre Kenneth Miller.

    P.P.S. Getting Over Our Love for Darwin - 10 November 2009 - William A. Dembski pe uncommondescent

    10 nov. 2009

    Despre cultul darwinist

    Despre obsesiile si dogmatismul cultului darwinist... Harm done by Darwin cult - 9 Noiembrie 2009, pe blogul Darwiniana. "It didn’t have to be that way (and once wasn’t, as Berlinski points out today in a post from ENV about, among other things, Von Neuman’s non-darwinism)", remarca autorul. Interesant si interviul lui Casey Luskin cu Dr. Cornelius Hunter pe ID the future, The Religious Foundations of Darwinism and the Failure of Naturalism.

    8 nov. 2009

    Despre Sfintele Icoane

    Icoana (gr. εικον = chip, reprezentare) este, în înţelegerea creştinismului ortodox, o imagine sacră, în două dimensiuni, care reprezintă pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului sau un sfânt.

    Posibilitatea reprezentării

    Pentru teologia ortodoxă, temeiul icoanei este realitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu: "Şi Cuvântul trup S-a făcut" (Ioan 1, 14). Dumnezeu, în El însuşi, nu este reprezentabil prin icoană. Dar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime, este reprezentat pentru că El nu este doar Dumnezeu adevărat - "unul din Sfânta Treime" -, ci şi om adevărat, care a luat trup concret (şi deci un chip anume) "pentru noi şi a noastră mântuire". Icoana este deci o consecinţă a Întrupării, căci Hristos este "chipul lui Dumnezeu cel nevăzut" (Coloseni 1, 15).

    Reprezentarea picturală

    Ca reprezentare picturală, icoana poate avea aspectul ei istoric, estetic, arheologic etc. specific, dar pentru creştini ea nu aparţine propriu-zis artelor, ci cultului Bisericii: pe de-o parte, împreună cu sfintele moaşte, cu cărţile sfinte şi celelalte obiecte de cult, iar pe de altă parte, cu toată moştenirea teologică, de credinţă şi învăţătură ortodoxă - Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie, Sfintele Taine etc.

    Icoana nu este deci un ornament, un tablou sau o simplă reprezentare figurativă, ci o comunicare vizuală a realităţii invizibile divine, manifestată în timp şi spaţiu. Icoana nu este portretul unei persoane care a fost, ci este portretul sau reprezentarea unei persoane în Împărăţia lui Dumnezeu.

    Icoanele: "pictură" sau "scriere"?

    Traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (iconografie) este "scrierea de imagini". De aceea, unii creștini ortodocși insistă să precizeze că se "scriu", nu se "pictează". Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu Sfânta Scriptură în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginaţiei iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a Bibliei.

    De asemeni, cei care pledează pentru traducerea termenului de iconografie ca "scriere" a icoanelor au mai insistat asupra faptului că de-a lungul secolelor (atât în Biserica primară, în timpul persecutării creștinilor de către autoritățile păgâne cât şi mai recent, oriunde credincişii ortodocşi au fost supuşi unor autorităţi necreştine), icoanele au fost şi au rămas cărţile celor ce nu ştiu să citească, iar printr-o reprezentare adesea simplificată ele trimit la și confirmă credinţa de bază a Bisericii: Întruparea. Faptul că Dumnezeu a devenit om, faptul că a purtat El însuşi şi a sfinţit natura umană şi materia în general înseamnă că El poate fi reprezentat cu ajutorul materiei.

    Deși explicarea scopului și naturii icoanelor este adevărată și conformă cu Tradiţia Bisericii, insistența asupra faptului că icoanele sunt "scrise" mai degrabă decât pictate este oarecum problematică din punct de vedere lingvistic. În limba greacă, orice fel de portret pictat sau desenat ia numele de γραφή (grafí), iar arta picturii se numeşte ζωγραφική (zografikí), astfel că orice desen sau pictură poartă numele de ζωγραφιά (zografía). Prin urmare, din punct de vedere lingvistic se poate considera că orice pictură - atât icoanele cât și simplele portrete - sunt forme de "scriere". Preferinţa pentru termenul "scriere" cu privire la iconografie este astfel lipsită de suport lingvistic, întrucât nu traduce în mod real o specificitate a icoanei în raport cu restul artei picturii.

    Limba greacă face o distincţie între ζωγραφιά (zoé+grafía, pictura realistă a celor vii) și εικονογραφία (iconografia, cu particularităţile sale). Limba română veche a preluat din greacă termenul de "zugrav", folosit pentru a desemna fie pictorii preocupaţi de arta laică, fie iconografii, iar "a zugrăvi" însemna în general "a picta", termen ce s-a extins ulterior la orice fel de pictură, inclusiv la pictura uniformă şi fără valenţe artistice a zidurilor caselor. Limba română modernă a asimilat şi termenii de "iconograf" şi "iconografie", astfel că permite păstrarea distincţiei din greacă, făcând din "iconografie" o categorie distinctă de pictură.

    Caracteristicile reprezentării iconice

    Pentru că este reprezentarea unei persoane sfinte în Împărăţia lui Dumnezeu şi împărtăşitoare a harului Duhului Sfânt, icoana ortodoxă posedă nişte caracteristici picturale specifice acestei condiţii:
    • în portretul iconic al persoanei sfinte reprezentate aceasta persoană poate fi recunoscută, dar trăsăturile ei nu sunt de un realism carnal, ci mai degrabă ascetice, asemănătoare sfintelor moaşte lipsite de "mustul cărnii" (Sf. Marcu Ascetul, Sf. Diadoh al Foticeii);
    • fondul icoanei este cel mai adesea aurul (sau albastrul, în fresce), culoare în acelaşi timp caldă, împărătească şi preţioasă, care trimite la harul Duhului Sfânt şi la Împărăţia lui Dumnezeu;
    • reprezentări realiste ale naturii lipsesc, iar natura care este prezentă în icoană transmite şi ea un mesaj spiritual (ex.: munţii înclinaţi ca nişte valuri asupra personajului sfânt fac legătura cu imnografia: "Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine...")
    Cultul icoanelor

    Atitudinea faţă de icoane în cadrul Bisericii s-a precizat în timp. După ce episcopi, clerici, teologi şi scriitori bisericeşti au avut atitudini pro şi contra timp de mai multe secole, prigoana din din timpul iconoclasmului (secolele VIII şi IX) determină Biserica lui Hristos să precizeze şi să fixeze definitiv, în mai multe sinoade (între care Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, în 787, sau sinodul general din 843), învăţătura ortodoxă despre sfintele icoane şi cultul lor.

    Tradiţia ortodoxă face o distincţie importantă şi necesară între diferitele feluri de închinare:
    • închinarea ca latrie, adorarea cuvenită numai lui Dumnezeu (şi lui Hristos ca "Unul din Sfânta Treime" întrupat, "Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat" - Crezul)
    • închinarea ca venerare sau cinstire, ce revine Maicii Domnului şi sfinţilor
    Închinarea pe care creştinii o aduc icoanelor, nu se referă la obiectul material (la lemnul pe care este reprezentată persoană, sau la pictură etc.) - altminteri aceasta ar fi idolatrie -, ci orice cinstire dată icoanei trece la / revine persoanei zugrăvite, adică "originalului".

    (cf. ro.orthodoxwiki.org - Icoană)