14 apr. 2012

Ultimul Paşte cu PF Patriarh Teoctist

La 92 de ani, a stat până la 4 dimineața în mijlocul credincioşilor!... Veşnică pomenire!





31 mar. 2012

Curăția și adevarata bucurie a plânsului

"Nu te increde în bogația lacrimilor tale (în greacă: în izvoarele tale) până ce n-ai fost cu desăvârșire curățit, după cum nu te poți pronunța asupra calității unui vin când este încă închis în teasc. Nimeni nu poate să nege folosul ce ni-l pricinuiesc lacrimile noastre cele plăcute lui Dumnezeu; folosul pe care ni-l pricinuiesc ele însă, îl vom cunoaște abia în momentul morții.
Cel ce-și petrece viața neîncetat plangand lacrimile plăcute Domnului, pentru acesta fiecare zi este o mare sărbătoare (în greacă: acesta nu incetează a face praznic în fiecare zi). Dar cel ce nu incetează a prăznui mereu întru desfătările trupești, acesta va plânge mereu în viata de apoi". (sursa: Sfântul Ioan Scărarul-Despre bucuria plânsului . Cea de-a șaptea treaptă a Scării Duhovnicești a Sfântului Ioan, în traducerea înalt Prea Sfintitului Mitropolit Nicolae Corneanu)
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor; și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.(Tropar, gl. 4)

29 mar. 2012

Naşterea: o taină divină în străfundurile materiei...

Un impresionant film de Alexander Tsiaras, specialist în imagistică medicală.










Apel umanitar

Transmit mai departe un apel umanitar pentru Doamna Gabriela Tudorache - gasiti detalii la http://gabrielatudorache.blogspot.com

Milostive Doamne, auzi rugăciunea robilor Tăi ce se roagă Ţie!

7 feb. 2012

Credinţă şi sacrificiu, sau puterea dragostei adevărate, în Hristos

Urmăriţi mai jos un filmuleţ uimitor despre puterea credinţei şi spiritul de sacrificiu al unui bătrân pustnic pentru mântuirea sufletului ucenicului căzut in ispită. O ispită venită printr-o metamorfoză ca duh ademenitor a marii iubiri din tinereţe a bătrânului, moartă prin sinucidere (fiind părăsită de iubitul său - pustnicul de acum - care hotărâse să se căsătoreasca cu o alta). Premergător momentului de sacrificiu, bătrânul urcă scara rugăciunii pentru a lua binecuvântare de la Mielul Hristos şi Maica Domnului. În final, bătrânul cât şi fosta sa iubită mor ca urmare a unei dezlănţuiri maliţions-demonice de forţe vijelioase.



Un epilog interesant: pe mormintele celor doi foşti iubiţi (bătrân şi Rusalcă) se vad Sfinte Cruci. Într-un mod tainic, sacrificiul bătrânului nu numai că a salvat sufletul ucenicului, dar a şi actionat ca exorcizare-eliberare a duhului captiv al iubirii tinereţii sale.

15 ian. 2012

Eminescu văzut din 1914...

"Eminescu, Veronica, Creangă", primul film documentar despre Eminescu, realizat de Octav Minar în 1914.





23 dec. 2011

Filmul Ostrov - tradus în limba română


Apăsaţi pe "CC" (dreapta-jos) pentru traducere!


"Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire. Căci Dumnezeu nu a făcut ceva rău. Când însă cineva, din pofta inimii, aduce la o formă ceea ce nu are fiinţă, atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta. Se cuvine deci ca prin cultivarea necontenită a amintirii lui Dumnezeu să ne ferim de a ne deprinde cu răul. Căci e mai puternică firea binelui, decât deprinderea răului. Fiindcă cel dintâi este, pe când cel de al doilea, nu este, decât numai în faptul că se face" (Sf. Diadoh al Foticeii - FILOCALIA)

12 dec. 2011

Colinde din adânc de suflet - pentru sfinţii închisorilor

Colindă pentru sfinţii închisorilor. Cântă Corul de copii din Vorona - judeţul Botoşani, dirijat de preot Olivian Sandu. Fragment din Concertul de colinde al Protopopiatului Botoşani, 17 decembrie 2009, 20 de ani de la ziua în care s-a tras la Timişoara.


Mănăstirea Diaconeşti-Colind pentru deţinuti (Aiud):

8 dec. 2011

La Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai

Faptul că nu înţeleg greceşte e pe undeva secundar faţă de simţirea profundă pe care această peliculă - atat prin ambianţa duhovnicească cât şi prin natură - o inspiră...




1 oct. 2011

Un film excepţional - "Metamorphosis: frumuseţea şi design-ul fluturilor"

Un film excepţional, Metamorphosis: The Beauty and Design of Butterflies (trailer-ul puţin mai jos) generează o serie de spectaculoase premiere care atrag din ce în ce mai mult atenţia publicului de la vladică la opincă, asupra inconsisţentelor struţo-cămilei darwinist-ateiste.

Frumuseţea universului reverberează în străfundurile sufletului uman. Iar această rezonanţă este nu numai cunoaştere întărită de frumos... ci mai degrabă o re-cunoaştere, o reamintire. Fluturii (ca orice fiinţă, de altfel), deschid o poartă de acces către tainele lui Unum, Bonum, Verum.


20 sept. 2011

Istorie şi Cruce

Crucea, omniprezentă în nevoinţele, nădejdile şi zbuciumul umanităţii, este în acelaşi timp transcendere şi taină cosmică, dezvăluind astfel natura cu totul surprinzătoare a Istoriei: O Săgeată-Cuvânt aţintită înspre viaţa veacului ce va să vie.

"La puşcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica" (Petre Ţuţea)

14 sept. 2011

Geografie duhovnicească: virtutile mersului pe jos

Faptul ca mersul pe jos are virtuti terapeutice exceptionale este binecunoscut. Cineva spunea ca cea mai buna pastila pentru inima este un pas, iar pentru un asemenea tratament nu exista supradoza! Deci... indrazniti si consumati cu incredere mii de asemenea "pastile"!

In lectura duhovniceasca, inima este lacasul rugaciunii si candela nestinsa. Sau cel putin asa ar trebui sa fie. Numai ca, in stare de pacat fiind, bagam acolo multa murdarie! Dar ne sculam, ne rugam si iarasi facem putina curatenie. Facem curatenie prin rugaciune - pasul in citire duhovniceasca, pentru care, iarasi, nu exista supradoza. Acesta este mersul pe jos duhovnicesc care vindeca sufletul! Bineinteles nu trebuie uitat de mers pe jos fizic, si bine ar fi ca cele doua mersuri sa fie sincronizate...

Azi e marea Sarbatoare a Inaltarii Sfintei Cruci, al carui sens tainic invie nadejdea si indrazneala in inimile frante ale pacatosilor ce se nevoiesc.

15 aug. 2011

La Adormirea Maicii Domnului

Ce să vă zic, dragi cititori, iertaţi-mi sărăcia, vă dărui ceva de care cei mai mulţi ştiţi foarte bine. Din partea mea, nu pot să spun decât că vă ofer frânturi de suflet şi simţire, care nu se văd (ei, poate că-i mai bine aşa, fiind compuse - inevitabil - cu păcătoşenia subsemnatului); ce se văd sunt crâmpeie din acatist şi o minunată icoană găsită pe wikipedia ortodoxă. Fie ca Maica Îndurărilor să se roage pentru noi.

Condacul 1: Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Împărătesei, celei ce te sui de la pământ la cer, cântare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, aducem ţie Născătoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru Adormirea ta, nu ne laşi pe noi!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu:
Preasfântă stăpână, de Dumnezeu Născătoare, depărtează de la noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, trândăvirea, uitarea, nerecunoştinţa, lenevirea şi toate gândurile cele rele şi viclene, urâte şi defăimătoare. Alungă-le de la inimile noastre cele ticăloase şi de la sufletele noastre cele întinate şi de la mintea noastră cea întunecată. Stinge văpaia patimilor noastre şi ne ajută că neputincioşi suntem. Fereşte-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene şi de toate faptele cele rele, din noapte şi din zi şi ne izbăveşte de ele. Că prebinecuvântat şi preamărit este numele tău cel sfânt, în cer şi pe pământ, în vecii vecilor. Amin.

Din Paraclisul Maicii Domnului



12 aug. 2011

Din filocalie: frica si dragostea

Frica Gheenei si dragostea Împaratiei dau puterea de a rabda necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi însine, ci de la Cel ce cunoaste gândurile noastre. (Sfântul Marcu Ascetul)

Acatistul Adormirii Maicii Domnului (fragment)

Fragment din Acatistul Adormirii Maicii Domnului
Parohia Ghilăneşti Protopopiatul Botoşani, 15 august 2010



10 iul. 2011

Djokovic şi Baghdatis, fraţi ortodocşi

Un filmuleţ vechi dar bun:


5 iul. 2011

Lennon despre darwinism

Din interviul cu John Lennon, in care se atinge problema darwinismului. Potrivit lui Lennon, darwinismul este "monkey business" (smechereala, escrocherie). Preluat de jurnalistul David Sheff, interviul a fost inclus in "All We Are Saying: The Last Major Interview with John Lennon and Yoko Ono" . Asta-i ca fapt divers - relevant in masura in care secularistul Lennon este frecvent ridicat in slavi ca "icoana anti-teista" de agit-prop-ul combinatiei monolitice secularism-evolutionism-scientism. Este unul dintre ultimele sale interviuri (deci ai zice ca ar fi inceput sa-si vina in fire odata cu varsta!...)
Apropos, nu cred ca ne tragem din maimute... Asta e un alt gunoi. Pe ce naiba se bazeaza? N-am fi putut veni din nimic - pesti, poate, dar nu maimute. Nu cred in evolutia de la pesti la maimute la oameni. Nu vedem nici o evolutie de la maimute la oameni acum. Asta e un gunoi absolut. Un gunoi absolut irational, la fel de nebunesc ca fundamentalistii ce cred ca lumea a fost facuta cu patru mii de ani in urma. Asta si chestia cu maimutele sunt ambele la fel de nebunesti ca si chestia cu maimutele luind pozitie verticala brusc. Oamenii primitivi sunt intotdeauna desenati ca maimute, asa-i? Pentru ca asta se potriveste cu teoria cu care am trait de la Darwin incoace. Nu sunt de acord cu escrocheria ("monkey business") asta. [cantand] "Prea multa escrocherie..." [rade] Nu sunt de acord. Nu am nici o baza pentru ea si nu am nici o teorie sa ofer, insa pur si simplu nu sunt de acord. Trebuie sa fie altceva. Ceva mai simplu. Nu cred in nimic altceva decat "A fost dintotdeauna si va fi dintotdeauna". Nu pot sa concep nimic mai mult, nimic mai putin. Celelalte teorii se schimba tot timpul. Lumea le ridica ca idoli, dupa care le darama. Tin profesori batrani fericiti in universitati. Le da ceva sa faca. Nu stiu daca e ceva rau in asta cu exceptia faptului ca sunt bagate pe gat la toti. Orice acestia mi-au spus in tinerete a fost deja infirmat de acelasi tip de "experti" care le-au propus in primul rand. Iaca.

4 iul. 2011

Cu semnul Crucii, Djokovic câştigă

WIMBLEDON 2011:
Djokovic îl învinge pe Nadal cu 6-4, 6-1, 1-6, 6-3


29 iun. 2011

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Astăzi, 29 iunie, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel

Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători

Şi lumii învăţători
Stăpânului tuturor rugaţi-vă
Pace lumii să dăruiască
Şi sufletelor noastre mare milă.
(tropar, gl. 4)



Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel












Problema răului şi paradoxul libertăţii


28 iun. 2011

Potenţa teocentrică a adevăratului umanism


Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătură cu Dumnezeu.

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae

Urcaţi către infinit!
Iată adevărata libertate,
şi Temeiul acesteia.