Bună dimineaţa la Moş Ajun!

Bună dimineaţa la Moş Ajun
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi, ne daţi?

Am venit şi noi odată
La mulţi ani cu sănătate
Domnul Sfânt să ne ajute
La covrigi şi la nuci multe!

Bună dimineaţa la Moş Ajun
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi, ne daţi?

Hristos se naşte! Slăviţi-L!

Acum 21 de ani, in ziua 21 a lunii 12

Acum 21 de ani, in ziua 21 a lunii 12 eram in strazi manifestand impotriva despotismului ateu, ridicandu-ne gandurile in rugaciune intru regasirea demnitatii omului cladit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Mai jos gasesti un documentar in 5 parti despre pacostele aduse umanitatii de catre darwinism - de la influentele darwiniste in ideologia nazista si rasismul motivat pe linie de selectie naturala, la politica de factura eugenica, legaturile cu paganismul, maoismul si bolsevismul ateu.

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul de la Voroneţ

Material preluat de pe wikipedia ortodoxă despre viaţa Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul de la Voroneţ :

Cuviosul Daniil Sihastrul s-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, probabil din părinţi săraci, într-un sat din apropierea oraşului Rădăuţi, primind la botez numele de Dumitru. Fiind trimis să înveţe carte la mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, dovedeşte chemare pentru viaţa călugărească, intrând în monahism la această mănăstire la vârsta de şaisprezece ani; primeşte la călugărie numele de David.

Ulterior, doritor de nevoinţe mai aspre, pleacă la schitul Laura de pe valea Putnei, ctitoria Sf. Leontie de la Rădăuţi. Conform tradiţiei, aici l-a avut drept călăuzitor duhovnicesc chiar pe cuviosul Leontie. Aici îmbunătăţitul monah David primeşte schima cea mare şi numele de Daniil.

De la schitul Laura, cuviosul Daniil se retrage în munte, pe o stâncă de pe malul pârâului Viţeu. În stâncă îşi ciopleşte un paraclis şi o chilie dedesubtul acesteia, unde îşi continuă nevoinţele. Faima lui se răspândeşte cu timpul din ce în ce mai mult, la el venind mulţi doritori de viaţă şi călăuzire duhovnicească. Renumele său îl face cunoscut chiar până la curtea domnească de la Suceava, unde stăpânea binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare. Potrivit tradiţiei, domnitorul venea de multe ori să ceară sfătuire de la cuviosul Daniil. Se spune că sfântul Daniil este cel care l-a îndemnat pe domnitor să întemeieze mănăstirea Putna (sfinţită în anul 1470), arătându-i şi locul cel mai bun pentru ctitoria sa. Tot tradiţia spune că, iubitor de linişte şi singurătate, dar şi ca să nu fie silit să primească tronul mitropolitan al Moldovei după mutarea la Domnul a mitropolitului Teoctist I (1452-1477), sfântul Daniil îşi părăseşte chilia de lângă noua mănăstire Putna. Se retrage într-un loc singuratic de pe malul pârâului Voroneţ, săpându-şi o nouă chilie în piatră.

Vieţuind aici în nevoinţe aspre şi rugăciune, a primit de la Dumnezeu darul vindecărilor, al alungării demonilor, precum şi cel al sfătuirii duhovniceşti şi alinării celor în suferinţă. Astfel, şi aici sfântul a fost înconjurat de ucenicii care îi căutau sfaturile şi îndrumarea duhovnicească. Ca părinte duhovnicesc al multor ucenici, se consideră că sfântul Daniil a stat la baza unei înnoiri isihaste a monahismului din Moldova. Între ucenicii acestuia s-a aflat şi viitorul mitropolit al Moldovei, Grigore Roşca.

În anul 1488, în apropierea locului unde se nevoia cuviosul Daniil, binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare porunceşte întemeierea unei noi mănăstiri, viitoarea Mănăstire Voroneţ, care va fi ridicată în numai câteva luni. Conform tradiţiei, cuviosul Daniil a devenit apoi primul egumen al noii mănăstirii, povăţuind obştea înfloritoare a acesteia vreme de vreo zece ani. Istoricii bisericeşti contemporani consideră că sursele nu confirmă această tradiţie, sfântul neavând probabil titlul oficial de egumen, fiind însă numit de către contemporani şi autori din perioada imediat următoare acestuia stareţ cu referire la calitatea sa de părinte şi călăuzitor duhovnicesc al ucenicilor săi monahi.

Nu se cunoaşte data la care sfântul Daniil a trecut la Domnul. El a fost înmormântat în pronaosul mănăstirii Voroneţ, în partea de sud.

Cinstirea şi proslăvirea ca sfânt

Cuviosul Daniil Sihastrul a fost cinstit încă din viaţă ca un monah cu viaţă sfântă şi înduhovnicită, iar mai târziu ucenicii săi îl vor cinsti îndeosebi ca sfânt Astfel, prima reprezentare cunoscută a cuviosului Daniil ca sfânt datează din secolul al XVI-lea, din vremea domnitorului Petru Rareş şi a mitropolitului Grigore Roşca. În anii 1534-1535, când este pictată biserica mănăstirii Voroneţ, cuviosul Daniil este zugrăvit în pridvorul mănăstirii, fiind numit „Sfântul Daniil”. Numele cuviosului Daniil pomenit şi cinstit ca sfânt îl găsim într-un mare număr de surse datând din secolele al XVI-lea-al XVIII-lea. Ca o dovadă în plus a cinstirii de care s-a bucurat de-a lungul timpului sfântul, de numele cuviosului Daniil se leagă şi o mulţime de povestiri şi legende populare. Canonizarea sa explicită s-a făcut însă mult mai târziu.

Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat oficial canonizarea sfântului Daniil Sihastrul, alături de cea a mai multor sfinţi români, pe 20-21 iunie 1992, rânduindu-i ca dată de prăznuire ziua de 18 decembrie.

În zilele noastre, chilia sfântului de lângă mănăstirea Putna este un loc de pelerinaj binecunoscut, semn al evlaviei credincioşilor faţă de cuviosul Daniil. Totodată, mai multe biserici şi mănăstiri sau schituri, precum şi mai multe aşezăminte culturale şi sociale ale Bisericii Ortodoxe poartă numele şi/sau hramul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.

Moaşte

Moaştele cuviosului Daniil Sihastrul se află la Mănăstirea Voroneţ.
O părticică din moaştele sale (un deget de la o mână, după tradiţie arătătorul de la mâna dreaptă) se păstrează spre cinstire la Mănăstirea Putna, unde a fost adus în secolul al XVIII-lea.

Imnografie

Tropar, glasul al 8-lea: Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; şi luptând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Daniile, duhul tău.

Condac, glasul al 3-lea: Viaţă îngerească ai petrecut pe pământ, chip şi pildă făcându-te ucenicilor tăi. Prin rugăciuni, posturi îndelungate şi privegheri, te-ai învrednicit a sălăşlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaştrilor şi lauda călugărilor.

Iconografie

Sfântul Daniil Sihastrul este pictat după modelul primelor imagini disponibile, datând din secolul al XVI-lea, respectiv după reprezentarea din pridvorul mănăstirii Voroneţ şi după o altă reprezentare dintr-un Tetraevangheliar dăruit mănăstirii Voroneţ de către mitropolitul Grigore Roşca, ucenic al sfântului.

Astfel, în pridvorul de la Voroneţ, cuviosul Daniil este zugrăvit sub chipul sfinţilor cuvioşi, slab, cu o barbă albă, ascuţită şi nu foarte lungă şi plete albite; poartă într-o mână un toiag, iar în cealaltă un sul de pergament pe care scrie, în slavonă: „Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Învăţa-vă-voi frica Domnului; cine este omul...”. Iar în imaginea din Tetraevangheliar este zugrăvit în chip asemănător, purtând însă în locul pergamentului o cruce.

Sfântul Mucenic Elefterie

Sfântul Mucenic Elefterie, sărbătorit pe 15 Decembrie: icoană-miniatură provine dintr-un manuscris iluminat bizantin din secolul XI (Menologionul lui Vasile al II-lea al Bizanţului)

Aniversarea unui mare succes editorial: Semnătura în Celulă

Despre bestsellerul Semnătura în Celulă de Stephen C. Meyer, după un an de la apariţie (mai bine de un an, de fapt, căci nu prea am fost pe fază...)

Sfântul Ioan Damaschin

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Ioan Damaschin (cca. 675 - 4 decembrie, 749) - sărbătorit astăzi.

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri a lui Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată,Ioane [Damaschine] înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Tropar, gl. 8)

Pe scriitorul de cântări şi cinstitul grăitor de Dumnezeu, pe învăţătorul Bisericii şi dascălul şi luptătorul împotriva vrăjmaşilor, pe Ioan să-l lăudăm. Că luând crucea Domnului, toată înşelăciunea eresurilor a alungat-o, şi ca un cald mijlocitor către Dumnezeu tuturor cere iertare de greşeli. (Condac, gl. 4)

Alăturat: Sfântul Ioan Damaschin, icoană pictată de Ne'meh Naser Homsi (Damasc, secolul 19).

Asigurare de viaţă - în absolut

Singura poliţă de asigurare fără de greş, adică în absolut: Iubirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Să ne împotrivim păcatelor chiar şi atunci când ne-au prins în putere, precum copacul tânăr care va fi aplecat uşor fraged fiind. Să cugetăm asupra textelor din cărţile Sfinţilor Părinţi. Să ne amintim că la botez, ne-am lepădat de Satana şi de păcate. Să ne aducem aminte de cele patru lucruri de pe urmă: Moartea, Judecata de apoi, Raiul şi Iadul. Să ne amintim că dulce este păcatul dar veşnicia ce urmează va fi amară. Să scăpăm de gândurile care ne îndeamnă spre păcat. Să fim cu Dumnezeu înainte tot timpul, să ne gândim la El mai des decât respirăm. Să ne păstrăm sufletul cât mai curat tot timpul. (pasaj preluat de la wikipedia ortodoxă, cu o sfântă icoană zugrăvită de Sfântul Andrei Rubliov)

Mărita şi slăvita Mare Muceniţă Ecaterina din Alexandria

Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat, de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino! Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească. Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.

Mărita şi slăvita Mare Muceniţă Ecaterina din Alexandria, tropar - gl. 4.

Darwinism şi Design Inteligent - o poveste de dragoste

De la autorul bestsellerului Semnătura în Celulă, Stephen C. Meyer:

În cazul în care designul inteligent este nedemonstrabil, darwinismul (design neinteligent) este nefalsificabil.
În cazul în care designul inteligent este nefalsificabil, darwinismul este nedemonstrabil.
În cazul în care designul inteligent este atât nedemonstrabil cât şi nefalsificabil (netestabil), darwinismul este la rândul său atât nedemonstrabil cât şi nefalsificabil.
În cazul în care designul inteligent este atât demonstrabil cât şi falsificabil (testabil), darwinismul este la rândul său atât demonstrabil cât şi falsificabil.
În concluzie: fie ambele sunt ştiinţă (testabile), fie ambele nu sunt ştiinţă (netestabile).

A filozofa sau a nu filozofa: vaccinul rugaciunii inimii

Cateva cuvinte in continuarea mesajului precedent. Cred ca filozofia este in sine ceva neutru vizavi de teologia patristica (de fapt, e cam neutra vizavi de... orice). La urma urmei toata filozofia occidentala (care are o sumedenie de orientari, trebuie sa recunoastem - unele ne plac, altele nu) se revendica de la Platon (cineva chiar considera filozofia ca o serie de note de subsol la Platon). Insa termenii si ideile filozofice (asa neutre cum sunt) se pot utiliza in duh patristic, atata timp cat scopul ultim al imbunatatirii duhovnicesti prin rugaciune nu este pierdut din vedere. Ca dovada, un numar apreciabil de Parinti ai Bisericii primului mileniu au utilizat termeni si idei din filozofia greaca. Insa aceasta 'utilizare' a filozofiei este de fapt incorporarea acesteia intr-un edificiu ortodox pana in maduva oaselor, care in ultima instanta era rugaciune si chemare la rugaciune: filozofia greaca era astfel 'vaccinata' cu vaccinul rugaciunii inimii, iar cei ce o foloseau in chip apologetic erau oameni ai rugaciunii (mai tarziu, scolasticismul a produs o multime de filozofi insa s-a indepartat de acest rug aprins al rugaciunii) .

Ce e de invatat din toate asta astazi ? Desigur, trebuie discernamant (ca am cam uitat de el mai nou). A fi rational este bine (insa sa nu cadem in rationalism). Exista texte ortodoxe de un mare folos duhovnicesc care folosesc termeni si idei filozofice, insa pe de alta parte exista si texte ale unor autori ce se declara ortodocsi care sustin ca au gasit in Parintii Bisericii motivatia pentru discordia pe care o raspandesc (impreuna cu mesajul implicit: 'suntem mai ortodocsi decat voi, ca doar citam mai mult din Parinti'). Nu vreau sa judec pe nimeni, insa sa stam bine, sa luam aminte!

Teologia Parintilor versus scolasticismul rationalist

Astazi la sarbatoarea Sfantului Grigorie Palama sa nu uitam ca acesta a marturisit si explicitat pozitia ortodoxa in conflictul dintre teologia harului (patristica, ortodoxa) si scolasticism (de inclinare intelectualist-rationalista). Argumentatiile atat de dragi scolasticismului purtau in ele (in pofida bunelor intentii declarate de academicienii acelor vremuri) germenii secularismului sceptic de mai tarziu. Scolasticismul se lansa intr-o apologetica in mod programatic curatata de "contaminarea" duhului Parintilor (devenit de facto incorect politic), motiv pentru care a adus mari pagube duhovnicesti crestinatatii apusene: la urma urmei, masura si judecata ce operau in reinterpretarile si rationalizarile scolasticismului erau omenesti. Prea omenesti!

Problema principala a scolasticismului e credinta metamorfozata in teorie: fie ea si sprijinita de argumente mai plauzibile decat argumentele in serviciul necredintei, sensul deplinatatii Harului lui Dumnezeu este din nefericire pierdut pe drum. Ce putem face azi? Inainte de toate, sa stam cu luare aminte in smerenie si rugaciune. Cat despre trufasele impunsaturi secular-ateiste, acelea au de fapt picioare de lut: fie contin deja mai mult sau mai putin mascat rejectia lui Dumnezeu, fie strecoara false reprezentari despre credinta, false reprezentari ce devin destul de eficiente in cazul unei teologii rationalizante, o teologie "imbunatatita" cu proptele omenesti (fie ele si geniale).

Ontopic: A filozofa sa a nu filozofa, sau vaccinul rugaciunii inimii. Nu privesc cu suspiciune utilizarea intrumentelor critice si analitice ale filozofiei (neutre in esenta) pentru a intari si apara credinta, atata timp cat, cu smerenie, ne cultivam statutul de rugatori ortodocsi. Iar faptul ca remarc ispita scolasticismului nu inseamna ca as fi in cautare febrila a unui meci de 'sah confesional', care nu ma intereseaza. Exista argumente teiste dezvoltate in cadrul altor confesiuni crestine ce pot fi de oarecare folos atata timp cat sunt re-citite recuperativ sau... 'vaccinate' remediativ in duh ortodox. Aici sunt pro-vaccin! Un vaccin patristic, bineinteles. Iarasi, cineva m-ar putea intreba - putem 'vaccina patristic' orice? La care as raspunde: nu. Erezia, de exemplu.

Sfântul Grigorie Palama, oglindă a luminii celei nemateriale

Cu razele luminii celei necreate hrănindu-te, a celei ce a strălucit pe Tabor, slava şi frumusetea şi strălucirea acesteia le descrii cu sfinţenie, şi-i trezesti, sfinte, spre împărtăsire de ea pe cei care strigă acestea :

Bucură-te, al luminii celei necreate tainic cunoscător;
Bucură-te, al patimilor ucigătoare de suflet izbăvitor,
Bucură-te, al slavei celei viitoare pregustare;
Bucură-te, al sufletelor celor întristate mângâiere;
Bucură-te, că ai arătat nebună înţelepciunea lui Valaam;
Bucură-te, că ai făcut cunoscută bucuria Duhului;
Bucură-te, podoaba dumnezeiască a Arhiereilor;
Bucură-te, vistierie luminoasă a teologiei;
Bucură-te, oglindă a luminii celei nemateriale;
Bucură-te, seceră a învăţăturilor celor străine;
Bucură-te, bucurie a ortodocsilor şi cinste;
Bucură-te, cel ce faci să plece fruntea duşmanilor;
Bucură-te, Părinte Grigorie!

(fragment din acatistul Sfântului Grigorie Palama)

Acoperământul aripilor netrupeşti

Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi,prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus (Troparul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil)

Canonul Sfântului Dimitrie Basarabov

Sfântul Dimitrie cel Nou

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci luând crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, şi cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău (tropar, gl. 8)

Apărător al său, nebiruit şi neînfrânt, ca cel ce prin tine din nevoi s-a izbăvit, te pune înaintea oraşului tău, Dimitrie; şi, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, de toate nevoile izbăveşte-l, ca să strigăm ţie: Bucură-te, făcătorule de minuni, Dimitrie! (condac, gl. 8)




Icoana şi racla cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou din Basarabi

Al 34-lea miner - în Chile şi oriunde. Despre providenţă

Despre minerii din Chile:

Dumnezeu nu ne-a părăsit niciodată...

Credinţa a jucat un rol important pentru mineri şi familii...

Pronia [gr. pronoia, lat. providentia = purtare de grijă, prevedere] este modul în care Dumnezeu chiverniseşte şi conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată, în interiorul iconomiei Sale creatoare şi răscumpărătoare. Acţiunea proniatoare este neîntreruptă şi concomitentă cu cea creatoare şi judecătoare, ceea ce arată unitatea planului lui Dumnezeu cu creaţia Sa. Dependenţa de pronie este fundamentală, deoarece : pe de o parte, prin pronie Dumnezeu Se acomodează la orice situaţie istorică şi la orice fiinţă umană, iar pe de altă parte, pronia arată condiţia lumii în mâinile lui Dumnezeu, Care călăuzeşte, controlează, guvernează şi judecă totul : «Unde mă voi duce de la Duhul Tău, şi de la faţa Ta unde voi fugi ? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi pogorî în iad, de faţă eşti» (Ps. 138, 7—8). Mai mult - aici.

Sfânta Cuvioasă Parascheva - viaţa pământească

Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în Tracia, într-un sat numit Epivata, din părinţi creştini, de neam bun şi bogaţi, având multe averi. Ei au botezat-o şi au crescut-o pe Parascheva în credinţa creştină. Evlavioasă fiind, mergea mereu cu maica ei la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, după ce trecuse de vârsta de zece ani, mergând la biserică, a auzit acest cuvânt al Evangheliei: "Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine şi să ridice Crucea sa şi să urmeze Mie" (Luca 9, 23 ). Auzind acestea, s-a aprins inima ei, dorind să împlinească pe dată cuvântul Evangheliei şi, ieşind din biserică şi întâlnind un sărac, s-a ascuns de maica sa şi, dezbrăcându-se de hainele bogate pe care le purta, le-a dat lui, iar ea a îmbrăcat hainele săracului.

Iar când a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o, ca să nu mai facă aşa ceva. Ea însă a făcut acestea de mai multe ori, neluând în seamă ocările, ameninţările şi bătaia pe care o lua de la părinţi. Iar cele pe care le îndura acasă erau ca nişte prevestiri ale roadelor duhovniceşti de mai târziu, mai presus de firea omenească. Sufletul ei ardea însă de dorinţa de a sluji lui Dumnezeu, după cuvântul auzit. Drept care, într-o bună zi a fugit de acasă fără ştirea părinţilor, plecând la Constantinopol, unde s-a închinat în bisericile lui Dumnezeu, la moaştele Sfinţilor de acolo şi a ascultat povăţuirile duhovniceşti ale sfinţilor bărbaţi de acolo. Întărindu-se cu rugăciunile lor, a plecat din cetate, a trecut în Calcedon şi în cele din urmă s-a aşezat în Heracleea Pontului, mergând pe jos până acolo.

Iar părinţii ei, după ce au căutat-o ei înşişi şi cu ajutorul altora multă vreme, negăsind-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, ajungând la Heracleea Pontului, a ajuns la o biserică a Născătoarei de Dumnezeu, s-a aşezat la pământ şi l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat şi, prin rugăciune umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu răbdare, nevoindu-se în acest sfânt locaş, sporind duhovniceşte în multe chipuri. Ea nopţile şi le petrecea în rugăciuni neîncetate, iar zilele în ajunări fără număr, în rugăciune cu lacrimi şi tânguiri neîncetate; iar pentru puţinul somn pe care şi-l îngăduia, se culca jos pe pământul gol. Iar ea în toate era smerită, având cugetul cumpătat, inima curată şi plină de evlavie către Dumnezeu. După trecerea celor cinci ani în aceste nevoinţe,i-a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau să o ducă la Ierusalim; căci ea îşi dorea să meargă acolo şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui pentru aceasta. Astfel pregatită, ea a ieşit din biserică şi, îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim, închinându-se la toate Locurile Sfinte, mergând pe acolo "unde şi blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat". Împlinind acestea, a mers în pustiul Iordanului şi a ajuns la nişte călugăriţe pustnice, alăturându-se lor. Mult s-a nevoit şi aici, până l-a biruit pe vrajmasul diavol, care mai înainte năvălise asupra ei cu ispite multe şi de tot felul, neputând a le lăsa în scris pe toate. Băutura ei era apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; iar în loc de aşternut folosea o rogojină; îmbrăcămintea ei era o haină, şi aceasta foarte zdrenţăroasă; iar cântarea pe buzele sale era neîncetată, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful îmbunătăţirilor, smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Ea a răbdat ani la rând în această mănăstire de călugăriţe. Si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, ajungând la vârsta de 25 de ani, a plecat de acolo şi s-a dus la Iope. Și mergând de acolo pe o corabie, a pornit către patria sa, ajungând acolo după o călătorie plină de primejdii pe mare. Apoi pururea pomenita a venit iarăşi la Constantinopol, şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi s-a aşezat într-un sat numit Calicratia, în biserica Sfinţilor Apostoli, nesocotind petrecerea părinţilor săi de bun neam şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător. Doi ani a petrecut acolo, după care a adormit întru Domnul, încredinţându-şi sfântul său suflet în mâinile îngereşti, spre sălăşluirea în locaşurile cele veşnice şi dumnezeieşti; iar trupul său, înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri, l-a ascuns în pământ.

Material preluat de la wikipedia ortodoxă, cu sfânta icoană Петка Българска (Bulgaria)

Sfânta Cuvioasă Parascheva

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip. Căci luând crucea ai urmat lui Hristos, şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii, împreună se bucură, preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.
(tropar)

Clopotul la 2 ani

Clopotul a implinit mai bine de 2 ani pe blogger. Mulţumesc celor ce aţi trecut si mai treceţi pe-aici, în pofida lenevirii virtuale a adminului!

Sf. părintele nostru Arsenie Boca - comemorat azi

Azi - mare comemorare a părintelui ARSENIE BOCA!
Zicea părintele:

nu suntem din maimuta dar mergem cu pasi repezi spre ea...

Să luăm aminte, şi să păşim cu îndrăzneală şi smerenie, cu ajutorul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, şi prin rugăciunile Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor, ale sfantului părintelui nostru Arsenie Boca, pe cărarea cea îngustă a mantuirii.

Darwin şi darwinismul pe masa de disecţie!

http://www.whathathdarwinwrought.com/
O lucrare ce investighează istoria şocantă a "darwinismului social" în America şi Europa, inclusiv cruciada eugenismului împotriva celor neadaptaţi , mişcarea pentru eutanasie, genocidul nazist, şi eforturile actuale de a devaloriza viaţa celor handicapaţi. Este Darwinismul social o consecinţă logică a teoriei lui Darwin ori o pervertire a acesteia? O remarcabilă emisiune TV, program special găzduit de Todd Friel şi în care participă David Berlinski, Richard Weikart şi John West, de la Institutul Discovery. Era şi timpul... E pur si muove!

Darwinism aplicat

Eugenismul este o teorie socială care susține îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și curmarea suferinței umane. Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale, analizele fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie genetică. Criticii susțin că eugenetica este imorală, și ca este o pseudoștiință. Istoric, eugenismul s-a folosit ca justificare pentru măsuri coercitive discriminatorii susținute de anumite state, precum sterilizare forțată a persoanelor cu defecte genetice, omorârea persoanelor cu afecțiuni grave, și chiar, în anumite cazuri, genocid asupra raselor privite ca inferioare.

Câte botezuri sunt ? - Sf. Mucenic Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Bogoiavlenie

A patra întrebăciune iaste cum că am zis: câte botezuri sunt? Şi zicem că sunt 8, precum scrie şi sfântul Ioan Damaschin la a 4 carte a Bogosloviei lui: botezul dintâi iaste al potopului, spre tăiarea păcatului. Al doilea botez iaste al lui Moisi, când au trecut pre jidovi prin Marea Roşie. Al treilea botez iaste al legii, că de să spurca cineva până nu-ş spăla cu apă trupul şi hainele, nu intra în tabără. Al patrulea botez iaste al lui Ioann, însă spre pocăinţă numai. Al cincilea botez iaste al lui Hristos, cu carele ni-am botezat şi noi, creştinii. Al şaselea botez iaste al pocăinţei şi al lacrămilor, cu carele curăţim botezul cel dintâi ce am întinat. Al şaptelea botez iaste al muceniei, carele iaste şi mai bun şi mai cinstit, că nu să téme să se mai spurce cu păcate botezul acesta, carele s-au arătat întâi Hristos, că ş-au vărsat preacinstit şi scump sângele său pre cruce şi toţi mucenicii cu acest botez s-au botezat şi s-au învrednicit împărăţiei ceriului. Al optulea botez, cel mai de pre urmă, iaste al focului celui nestins, ce va să muncească pre cei păcătoş, după cum zice la un tropar al canonului de astăzi la a 6 peasnă: Cu focul cel de pe urmă botează Hristos pre cei potrivnici şi neînţelegători de dumnezeirea lui.

Cuvânt de învăţătură la Bogoiavlenie
de Sf. Mucenic Antim Ivireanul

Înălţarea Sfintei Cruci

Mântuieşte Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra potrivnicului dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău (Tropar, gl. 1)

Cel ce te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui potrivnic; avînd ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă. (Condac, gl. 4)

- de Înălţarea Sfintei Cruci -

Creştinătatea ortodoxă arabă

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, 4, 4-7 citită în limba arabă.

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. (tropar, gl. 1 - la Înălţarea Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci)

Troparul al 2-lea, al Sf. Siluan Athonitul (Gl. V tetrafon) - Grupul Lumina Lina

Evoluţionismul între adevăr (sau lipsa lui) şi gnoză

De ce este adevarată evoluţia- 'Why evolution is true' - este titlul unei cărţi a lui Jerry Coyne, un apologet evoluţionist destul de notabil (mă rog, cel putin se nevoieşte omul). Ironic, o problemă capitală apare chiar în titlul cărţii. Pentru cine respectă fidel linia doctrinară şi paradigma evolutionistă, adevărul însuşi ar fi un construct evolutiv, definindu-se în simfonie cu o selecţie naturală nedirijată. Adevărul nu poate fi desprins de (sau din) selecţia naturală - ideea fiind că adevărul (aşa cum e văzut de catre specia umană) emerge ca un produs al evoluţiei - un adevăr cu dinţi, fălci şi interese: totul începe de la acest nivel în sus pentru evoluţionist (încă odată, ma refer aici la evoluţionistul fidel principiilor sale) .

În acest context, titlul cărţii lui Jerry Coyne este în cel mai bun caz ceva in genul... eu centrez, eu dau cu capul: o boală de circularitate. Nu este vorba de o desprindere de procesul evoluţiei pentru a o valida sau testa (din afară, independent, obiectiv). Nu poate fi vorba de aşa ceva, de fapt, pentru cei ce adoptă o viziune despre adevăr în acord cu modul in care adevărul este inţeles de neaoşii evoluţionişti. Tocmai de aceea nici un evoluţionist fidel crezului său nu va putea demonstra vreodată ca evoluţia este adevarată, şi nici macar nu va incerca (deşi va lupta, desigur, pentru impunerea ideilor evoluţionismului, aşa cum face Coyne).

La urma urmei, mesajul unei cărţi de apologetică evoluţionistă ar putea fi reformulat succint prin urmatoarea sentinţă laconică:

Nu exista adevăr! Exista doar evoluţie!

Punct! Acesta este credo-ul evoluţionist, evoteismul: nici un adevăr, numai o zumzăială nedirijată şi fără de sens a "fălcilor" ce mestecă grăbit. Un evoluţionist onest ar trebui să fie gata să îl afirme clar şi răspicat. Majoritatea nu o fac, sau în cel mai bun caz dansează ambiguu, cu aere de rafinament intelectual (ce ironie!) în jurul crezului cu pricina. Avem practic de a face cu o gnoză evoteistă.

Dragostea în Hristos - mărturia sfinţilor mucenici Adrian şi soţia sa Natalia

Adrian (latin. Hadrianus) după o carieră militară de succes, a ajuns să facă parte din Garda Herculiană a împăratului roman Galerius Maximianus (305-311). La începutul secolului al IV-lea, împăratul Diocleţian reformase imperiul instaurând tetrarhia (cei patru tetrarhi fiind Diocleţian insuşi, Maximian, Galerius Maximianus şi Constantin Chlorus - tatăl Sfântului Constantin cel Mare). Bucurându-se de mare încredere în faţa lui Diocleţian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perşilor, Galerius Maximianus l-a determinat pe acesta să promulge o serie de 4 edicte (decrete) împotriva creştinilor în anii 303-304, edicte care au declanşat cea mai mare persecuţie din istoria imperiului împotriva acestei religii.

După ce a început această mare persecuţie împotriva creştinilor, Adrian a întâlnit un grup de martiri în lanţuri (23 la număr, se spune în Minei; 33 conform altor surse ) şi i-a întrebat cum de pot astfel de chinuri doar pentru credinţa lor. Ei au răspuns că ei suferă pentru a câştiga lucrurile bune pregătite de Dumnezeu pentru cei care au suferit de dragul Lui: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit; aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Corinteni 2, 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin şi a spus oficialilor romani prezenţi acolo să scrie şi numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc. Când soţia sa, Natalia, a auzit că Adrian a fost închis la un loc cu ceilalţi martiri, s-a dus în fugă la temniţă. Ea era născută din părinţi creştini, dar se temea să mărturisească cuiva credinţa sa în Hristos, văzând cumplita prigonire ce se facea creştinilor de către păgâni. După ce a auzit că soţul ei a crezut în Hristos şi că s-a alăturat sfinţilor mucenici, a avut şi ea îndrăzneala să arate că este creştină. Natalia, intrând în temniţă, a căzut la picioarele bărbatului său şi i-a sărutat lanţurile cu care acesta era legat; după care, implorându-i pe ceilalţi martiri să se roage lui Dumnezeu şi pentru soţul ei, s-a întors acasă, aşa cum îi ceruse Adrian.

Chiar înainte de ziua stabilită pentru martiriu, Adrian a mituit gărzile ca să-l elibereze temporar şi s-a dus acasă, pentru a-i spune Nataliei că a sosit momentul final şi a-şi lua rămas bun de la ea. Când l-a văzut venind, Natalia a presupus că el l-a negat pe Hristos şi astfel a fost eliberat - ea a refuzat să-i deschidă uşa, mustrându-l că a fost un laş. Când a aflat în cele din urmă adevărata natură a eliberării sale temporare, ea şi-a schimbat tonul, încurajându-l pe Adrian şi însoţindu-l la tribunalul imperial.

Când Adrian a apărut în faţa împăratului şi a mărturisit din nou pe Hristos ca fiind Dumnezeu cel adevărat, chinuitorii săi l-au întins cu faţa în jos şi l-au bătut cu toiegele. Apoi, întorcându-l cu faţa în sus, l-au bătut şi peste pântece, încât i se vedeau măruntaiele. Mucenicul, când pătimea acestea, avea doar de 28 de ani. I-au fost apoi retezate mâinile şi picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleaşi chinuri le-au suferit şi ceilalţi 23 sfinţi mucenici care erau împreună cu el. După ce sfinţii mucenici şi-au dat sfârşitul, urma ca trupurile lor să fie mistuite prin foc. Natalia a reuşit totuşi să ia una din mâinile soţului ei, ascunzând-o în sân. Dar şi alte moaşte ale acestor sfinţi mucenici au fost salvate, deoarece focul a fost stins de o ploaie mare şi grea, care a început să cadă ca din senin, iar un credincios creştin, numit Eusebie, a luat aceste moaşte şi punându-le într-o navă mică (caic) le-a dus pentru înmormântare la Arghiropolis, un mic oraş din apropierea Bizanţului. Ulterior, Natalia a ajuns şi ea acolo; după ce şi-a dat sufletul la Dumnezeu, a fost şi ea îngropată lângă moaştele cele muceniceşti.

O, sfinţilor mucenici ai lui Hristos, Adrian şi Natalie,
fericiţi soţi şi purtători de chinuri străluciţi.
Auziţi-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică,
rugaţi-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască noua tuturora
pace în familie, sănătate trupească şi sufletească, mântuirea sufletului,
ca întotdeauna să-l cântăm Lui: Aliluia.
(Acatistul Sfinţilor Adrian şi Natalia, Condac 13)

Material preluat de la wikipedia ortodoxă (unde se pot afla mai multe detalii si imnuri). Icoana este din Rusia sec. 17-19

Sfântul sfinţit mucenic Irineu de Lyon

Sfântul, slăvitul şi drept-biruitorul sfinţit mucenic Irineu de Lyon (c. 130-202)

Domnul a toate a dat Apostolilor Săi puterea Evangheliei şi prin ei, de asemenea, noi am primit adevărul, care este, învăţătura Fiului lui Dumnezeu—aşa cum Domnul le-a spus: 'Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine.' [Luca 10:16]. Pentru că noi am aflat planul mântuirii noastre de la aceia prin care Evanghelia a venit la noi. Prima dată au propovăduit-o pretutindeni, iar mai târziu, prin voinţa lui Dumnezeu, au pus pe hârtie pentru noi Scripturile, să ne fie temelie şi sprijin în credinţă. De aceea nu e bine să spunem că ei au propovăduit înainte de a avea înţelegerea deplină, aşa cum îndrăznesc unii să spună, lăudându-se că ei sunt cei ce îi corectează pe Apostoli. De aceea, după ce Domnul s-a ridicat din morţi şi ei au fost îmbrăcaţi cu putere de sus atunci când Duhul Sfânt s-a coborât peste ei, au fost umpluţi cu toate lucrurile de ştiut şi au primit cunoaştere perfectă. Au mers până la capătul Pământului, propovăduind vestea cea bună care ne-a adus-o Domnul şi proclamând pacea Raiului peste toţi oamenii, toţi şi fiecare dintre ei fiind în posesia Evangheliei lui Dumnezeu. (Sfântul Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, III)

Sf. Irineu crede că mântuirea noastră vine, în principiu, prin întruparea lui Dumnezeu în om. El consideră că pedeapsa pentru păcat este moartea şi coruperea. În schimb, Dumnezeu este nemuritor şi nestricăcios iar pur şi simplu prin unirea cu firea umană în Hristos El ne transmite aceste calităţi: ele se împrăştie, aşa cum sunt, ca o infecţie benignă. Aşadar, Irineu înţelege ispăşirea lui Hristos ca având loc prin întruparea Sa mai degrabă decât prin crucificarea Sa, cu toate că ultima este parte componentă din prima.

Martiriul Romanovilor

Dupa filmul "Ultima zi a ultimului Ţar". Cutremurător.

Măicuţa Domnului: "Pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu"

Cinstita Adormire a Preasfintei Măritei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

"Preasfânta Fecioară Maria, ea singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu" - Sfântul Nicodim Aghioritul

Tropar şi condac pentru sfinţii noi mucenici ai Rusiei

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Schimbarea la Faţă a Mântuitorului dezvăluie divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de Patimile Sale, astfel încât ucenicii să înţeleagă, după Înălţarea Sa, că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Tatăl şi că Patimile Sale au fost acceptate cu bună ştiinţă (Marcu 9:2-9). De asemenea, ne arată pobilitatea propriei noastre îndumnezeiri. Credinţa ortodoxă, formulată de Sfântul Grigorie Palama mărturiseşte că ucenicilor le-a fost dat harul de a percepe lumina necreată a lui Dumnezeu pe Care deşi nu-l putem cunoaşte în esenţa Sa, dar Îl putem cunoaşte în energiile Sale, pe măsură ce El Însuşi se revelează (citeşte mai mult aici)

Schimbatu-Te-ai la faţă, în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie. (Tropar, gl. 7)

Un minunat semicentenar. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Pe tine, Părinte, te cinstim, căci lăsând lumea şi patria ta, ai luat Crucea, urmând lui Hristos şi în valea Iordanului, în peşteră pustnicească, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta împreună cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Ioane, duhul tău. (Tropar, gl. 8)


Pe unul Dumnezeu iubind, de cele trecătoare ai fugit şi în pustie locuind, cu liniştea duhului te-ai logodit, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, neîncetat slăvind pe Hristos, Mântuitorul lumii. Pentru aceasta, cu evlavie, laudă şi cântare îţi aducem, zicând: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, astăzi, floare prea aleasă a Bisericii noastre (Condac, gl. 8)

Începutul postului Adormirii Maicii Domnului

Nu există creştinism autentic fără venerarea Maicii Domnului!

Într-adevăr, în lipsa cinstirii Maicii Domnului, Întruparea este pusă într-o paranteză nelucrătoare - poate fi teoretică şi principială, dar nu reală, vie.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Icoană a Fecioarei Hodegetria (1482), Sankt-Petersburg.

Apollo 11 văzut ca premieră creștină

Dupa Apollo 8, să scriu câte ceva despre Apollo 11. S-a întâmplat pe data de 20 Iulie, cu prilejul aselenizării Apollo 11. E vorba despre gestul de credință al lui Edwin Eugene Aldrin Jr. (Buzz Aldrin), pilotul modulului de aselenizare (creștin prezbitarian) care în condițiile foarte tensionate în care NASA se afla (în proces cu activista ateistă Madalyn Murray O'Hair, care, furioasă că membrii echipajului misiunii Apollo 8 au citit din Cartea Facerii - episod deja consemnat aici, cerea înfrânarea de la orice activitate religioasă în spațiu) a luat în secret euharistia adusă de pe Pamânt. Unii ar putea spune că secretoșenia nu prea face cinste mărturisirii creștine (Buzz Aldrin a păstrat acest plan secret - nici măcar soția nu a fost informată de către el - și nu l-a făcut public pentru câțiva ani), dar dată fiind prigoana secular-umanistă anticreștină, putem aorda cu generozitate circumstanțe atenuante. Ulterior Aldrin a povestit despre acestea în ediția din octombrie 1970, în paginile revistei Guidepost și în cartea sa „Return to Earth” (material preluat și puțin adaptat de pe wikipedia - Apollo 11)

Ontopic:
File de istorie: Echipajul Apollo 8 citind din Cartea Facerii - 24 Decembrie 1968
File de istorie (2) - Apollo 8 - 1968, în direct

Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos!

Deşi cu trup omenesc pe pământ, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească de unde vine raza mântuirii în toate necazurile, drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (condacul 3 din Acatistul Sfântului Marelui Măritului Mucenic şi tămăduitor Pantelimon; icoana sfântului este de la Sfânta Mănăstire Ecaterina din Sinai).

Din ciclul e pur si muove, designul inteligent: necesitatea examinării alternativei designului

ENV anunţă articolul "Information and Entropy -- Top-Down or Bottom-Up Development in Living Systems?" scris de profesorul Andy McIntosh de la Universitatea din Leeds (publicat în International Journal of Design & Nature and Ecodynamics) şi care susţine în mod explicit designul inteligent (ID). Articolul - "peer-reviewed" şi tot tacâmul :-) - considera nesatisfăcător răspunsul afirmativ al evoluţionismului la întrebarea fundamentală privitoare la origini (dacă informaţia poate creşte într-un mod pur materialist/naturalist), motiv pentru care alternativa designului trebuie să fie permisă şi toate opţiunile examinate cu atenţie.

Geografie duhovnicească (2) - un scepticism ziditor

Exista scepticism cu folos duhovnicesc? Sigur ca exista. Tinta unui asemena scepticism ar trebui sa fie inclinarea (existenta ca ispita potentiala in fiecare din noi) de a ne vedea ca merituosi, "avansati", plasandu-ne pe un fel de "piedestal duhovnicesc" (auto-)aprobator, fie si unul minor. Chiar si in simplul fapt de a spune, modest, "aproapele meu e pe treapta a zecea a duhovniciei, eu sunt abia pe treapta intaia, cea mai de jos" se ascunde, fie si numai potential, ispita punerii unei pietre de temelie pentru un viitor asemenea piedestal.

Intr-adevar, trebuie sa fii sceptic intr-un mod agresiv pana si cu cea mai incipienta tendinta a sufletului tau de a-si acorda "credit duhovnicesc". Piedestalul duhovnicesc - tendinta de a vedea o "inaltime" duhovniceasca in tine, este o constructie (convenabila, desigur) a omului ce se preamareste pe sine folosindu-se de Dumnezeu ca pretext.

Trebuie sa ajungi la intelesul tainic al frazei Sfintilor Parinti "sunt ultimul dintre pacatosi". Insa asta nu e deloc usor. E de fapt cea mai complicata fraza de inteles in duh, desi pare atat de simpla. Singura cale catre intelegerea ei ar fi ura neincetata fata de pacatele proprii. Poti sa o traiesti constant?...

Iata ca atat ura (fata de pacatele proprii) cat si scepticismul (fata de contabilizarea meritelor proprii) pot fi ziditoare si regeneratoare din punct de vedere sufletesc. Odata ce ambele sunt functionale, sa ne rugam ca o prima intelegere a tainei Icoanei Scarii Raiului sa ni se descopere.

Astazi, 22 iulie, la Sfanta Mironosita si intocmai cu Apostolii Maria Magdalena

Ontopic: Geografie duhovnicească (1)

Sfântul şi Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi îi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri. (Tropar, gl.4)

Proorocule şi înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Dumnezeu Unul, Iubitorul de oameni. (Condac, gl.2)

Iconografie

În icoane Sfântul Ilie este înfăţişat cel mai adesea cu părul cărunt, barba mare, îmbrăcat într-o ţinută de ascet, cu cojoc de oaie, asemănător Sfântului Ioan Botezătorul care, de altfel, va fi şi purtător al "duhului şi al puterii lui Ilie" (Luca 1:17). Unele din momentele vieţii Sfântului Ilie s-au perpetuat mai mult în iconografie. Astfel, în Biblia patricianului Leon, manuscris din secolul al X-lea, păstrat astăzi la Muzeul Vatican, este redat Proorocul Ilie înaintea regelui Ahab. Scena este izolată în iconografie, dar are câteva detalii ce merită analizate. Imaginea îl arată pe Ilie îndreptându-se către regele Ahab, pictat cu coroană şi stând pe tron. Ceea ce prezintă interes sunt nimburile celor două personaje centrale. Ilie poartă în jurul capului un nimb auriu, iar Ahab, verde. În manuscrisul menţionat, găsim acelaşi artificiu artistic când este redat Moise, în faţa faraonului. Diferenţierea aceasta scoate în evidenţă calitatea sfinţeniei faţă de cea a stăpânirii pământeşti. Şi regele este un uns şi un ales al lui Dumnezeu, prin urmare este evidenţiat în iconografia bizantină prin nimb. Trebuie ştiut că bizantinii înfăţişau cu nimb nu doar împăraţii sau regii încununaţi de sfinţenie şi trecuţi în calendare, ci pe toţi regii. Nimbul regal se pictează la fel ca şi cel al sfinţilor, dar sunt şi excepţii, cum este cea de faţă, când se operează o diferenţiere, pentru a scoate în relief o modificare semantică: aici regele în cauză este un rege care se îndepărtase de voia Domnului, deci nimbul său nu mai este la fel de strălucitor ca şi al sfântului. Aceste diferenţieri sunt vizibile datorită supremaţiei pe care aurul o are în cromatica bizantină. Icoana suirii Sf. Ilie la cer, în căruţa de foc, sugerează o scenă cunoscută şi în arta păgână, aceea a apoteozei împăratului, al cărui suflet era purtat de o quadrigă către cer. Material preluat de la wikipedia ortodoxă

Scrie, ca si diavolul a scris!

Impresionat pasaj (preluat de la wikipedia ortodoxa) pe care vreau sa-l impartasesc:

Cand ma duc la marturisire cu parere de rau si cu pocainta, si imi cunosc gresalele, ii spun preotului cate tin eu minte. Dar ca sa tii minte si sa faci o marturisire intreaga, nu te duce cu ochii legati la preot, ca diavolul iti ia mintea si uiti. Cu o saptamana sau doua inainte, stai intr-o camera linistita, ia-ti un caiet si scrie toate pacatele tale din copilarie pana in ziua spovedaniei. Ce pacate am eu pe constiinta, de cande eram copil mic, cand eram de cinci ani, cand eram de sapte ani, cand eram in clasa intai la scoal, cand eram in clasa a doua, cand eram intr-a noua, cand eram fata mare, inainte de casatorie, sau dupa casatorie, cand eram militar, cand eram flacau. Scrie, ca si diavolul a scris.

Bineinteles ca obiectivul (scrierea tuturor pacatelor) este greu de realizat. Ideea este ca orice pacat odata scris (sau chiar in insusi actul scrierii) concentreaza ca o lentila atentia si pocainta din noi.

Geografie duhovnicească (1)

Pe calea duhovniceasca exista mai harnici (mai avansati pe calea despatimirii) si mai puturosi (impatimiti, neputinciosi). Da, trebuie sa recunoastem ca exista grade de duhovnicie, insa daca reflectam putin la aceasta "ordine duhovniceasca", o vom gasi destul de paradoxala (ceea ce e de asteptat, pentru ca nu este o ordine omeneasca, fiind la urma urmei intemeiata pe judecata de Dumnezeu). O prima indicatie a taramului paradoxal e in zicala cei de pe urma vor fi cei dintai... Nu e vorba deci de o ordine simplista. Ierarhizarea duhovniceasca este o ordine crestina, distincta in mod fundamental de un stil obiectivizant/testabil in genul "dan"-ilor artelor martiale (e drept, si ordinea duhovniceasc este in sens profund testabila, insa nu de catre om ca intr-un experiment stiintific, ci testabila de catre Dumnezeu Insusi).

Mila Domnului este non-stop prezenta in proxima vecinatate a celui din urma pacatos la fel dupa cum este prezenta in proxima vecinatate a virtuosului despatimit. Ingredientele ordinii duhovnicesti sunt mila iubitoare, dar si judecata, Domnului pe de o parte, si constiinta omului cazut in pacat, pe de alta. Impreuna aceste ingrediente pot genera o "geografie duhovniceasca" foarte complexa. Icoana scarii virtutilor apeleaza la continutul profund al sufletului uman, dandu-i imboldul spiritual si emotional pentru intrarea in "zona" acestei geografii, pe drumul despatimirii.

Smerenia (daca e genuina) ne-ar da imboldul sa ne vizualizam plasati la coada scarii duhovnicesti! Insa atunci avem nevoie de o tarie extraodinara ca simplul act al "plasarii pe treapta cea mai de jos" (cand ne gandim "sunt cel mai pacatos dintre toti") sa nu fie constientizat, macar cu coada ochiului, intr-un stil cvasi-obiectiv, masurabil, "din exterior". Caz in care exista riscul ca simpla auto-evaluarea (de a fi ultimii in ierarhia duhovniciei) sa se transforme in judecata aprobatoare asupra propriei conditii spirituale, ce ar putea sa ne arunce realmente in genunea din afara scarii.

Actul plasarii pe treapta cea mai de jos ar trebui sa fie, in esenta, o lacrima.
Astazi 14 iulie, la Sfantul Nicodim Aghioritul.

Mănăstirea Crasna - Fericirile

Mănăstirea prahoveană Crasna se înscrie în şiragul de frumuseţe peisagistică, edilitară şi, mai ales, duhovnicească al locurilor sfinte din România. În puţine locuri se poate vedea, precum la Crasna, întrepătrunderea firească dintre singurătatea monahală şi prezenţa pelerinilor. Călugării nu sunt deranjaţi în sihăstria lor de închinarea pelerinilor, iar aceştia se simt ca-n propria lor casă în incinta mănăstirii. Mănăstirea Crasna a fost binecuvântată de-a lungul timpului cu oameni minunaţi. Ei au creat, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce se poate numi astăzi duhul Crasnei.

† TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
(fost monah la Schitul Crasna)

Părintele nostru dintre sfinţi Nicolae al Japoniei, Întocmai cu Apostolii

Sfinte Nicolae, Luminătorul Japoniei
Tu împarţi slava şi tronul cu Apostolii:
Eşti un slujitor înţelept şi plin de credinţă al lui Hristos,
Un templu ales al Duhului Sfânt,
Un vas debordând de dragostea lui Hristos.
Ierarhe Întocmai cu Apostolii,
Roagă-te către Treimea de viaţă făcătoare
Pentru turma ta şi pentru lumea întreagă.

Despre etapa timpurie a misiunii sale în Japonia:


În iunie 1860, ieromonahul Nicolae şi-a stabilit ca viitor sediu oraşul Hakodate, luând cu el în lunga călătorie icoana Maicii Domnului din Smolensk. În drumul său spre Japonia, el s-a întâlnit cu renumitul episcop al Bisericii Rusiei, Sfântul Innocent (Veniaminov), Arhiepiscop de Kamchatka, Kurile Insulele Aleutiane (mai târziu Mitropolit de Moscova), supranumit apostol al Americii şi Siberiei. În Nikolaevsk-on-Amur, el a învăţat din experienţele călugărilor misionari tot ceea ce era necesar pentru buna desfăşurare a activităţii sale apostolice "chiar până la capătul pământului". În 2 iulie 1861 Nicolae a ajuns la Hakodate. La prima vedere părea aproape imposibil să predice Evanghelia în Japonia. după spusele Părintelui Nicolae, "japonezii acelor vremuri îi considerau pe străini nişte bestii şi considerau creştinismul ca fiind o biserică viciată, de care puteau aparţine doar vrăjitorii şi criminalii dovediţi". I-au trebuit lui însuţi opt ani pentru ca să se familiarizeze cu ţara, cu oamenii şi cu limba, şi cu obiceiurile şi cu tradiţiile celor cărora trebuia să le predice. Nicolae a învăţat limba şi cultura japoneză cu mare râvnă. În special după întâlnirea cu Arhiepiscopul Innocent (Veniaminov) în septembrie 1861 în Hakodate, motivaţia sa pare că s-a întărit. În Japonia, tânărul Nicolae a încercat să-şi păstreze abilităţile pentru limbi vestice şi citea cărţi în limbi străine. Innocent l-a găsit citind cărţi vestice în cele din urmă şi l-a certat. După spusele lui Innocent, toate eforturile lui Nicolae trebuiau să se îndrepte spre învăţarea limbii, culturii şi istoriei japoneze astfel încât el să fie capabil să facă o traducere corectă a Scripturii în japoneză. Nicolae a fost puternic impresionat de cuvintele arhiepiscopului Innocent şi le-a urmat supus. Ieromonahul Nicolae frecventa adunări populare cu scopul de a-i asculta pe povestitorii ambulanţi şi pe predicatorii budişti. În 1868, Părintele Nicolae era deja un maestru al vorbirii în limba japoneză. Cunoştinţele lui despre istoria Japoniei erau mai profunde decât cele ale multor japonezi. În acelaşi timp, el a învăţat, de asemenea, şi limba engleză care era pe cale să devină o limbă de circulaţie mondială. Pe vremea aceea, congregaţia parintelui Nicolae număra douăzeci de bărbaţi şi femei. Spre sfârşitul anului 1869, ieromonahul Nicolae a mers la St. Petersburg pentru ca să raporteze Sinodului rezultatele muncii sale. S-a luat decizia de "înfiinţare a unei Misiuni Ecleziastice Ruse speciale care să predice cuvântul lui Dumnezeu printre păgâni." Părintele Nicolae a fost ridicat la rangul de arhimandrit şi numit şef al acestei misiuni. După reîntoarcerea în Japonia, viitorul episcop şi-a lăsat congregaţia pe seama ieromonahului Anatoli, noul său ajutor şi a mutat centrul misionar la Tokyo. În 1871, au început în Japonia persecuţiile împotriva creştinilor, care i-au afectat pe mulţi, inclusiv pe Paul Sawabe, primul japonez ortodox, care mai târziu va deveni un preot misionar vestit (mai mult la wikipedia ortodoxă, de unde am preluat acest material - fotografia e din magazinul "Niva", Nr. 26 din 1910)

Stephen Meyer despre designul inteligent

Stephen C. Meyer, autor al cartii Signature in the Cell depre intelesul (adesea denaturat de catre evolutionisti) termenului "design inteligent":

Sfântul Mucenic Evghenie Rodionov

Sfântul Mucenic Evghenie Rodionov - ucis de militanţi islamişti pentru că a refuzat să-şi dea jos cruciuliţa de la gât, primită de la bunica sa.



Sfinte Nou Mucenic Evghenie, roagă-te pentru noi păcătoşii!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fară de moarte, miluieşte-ne pe noi !

Icoană zugrăvită de Sfântul Andrei Rubliov (comemorat pe 4 iulie).

"văd o altă lege oştindu-se împotriva legii minţii mele"...

Sfântul Filotei Sinaitul despre paza minţii (pasaje preluate de aici):

Deci să păzim cu toată străjuirea inima noastră în tot ceasul, chiar şi în clipa cea mai mică, dinspre gândurile care întunecă oglinda sufletului, în care obişnuieşte să se întipărească şi să se zugrăvească luminos Iisus Hristos, înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu Tatăl. Şi să căutăm neîncetat înlăuntrul inimii Împărăţia Cerurilor, grăuntele de muştar, mărgăritarul şi aluatul, şi toate celelalte le vom afla în chip tainic, de ne vom curăţa ochiul minţii. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Împărăţia Cerurilor este înlăuntrul vostru", arătând dumnezeirea care se află înlăuntrul inimii. Fericitul Apostol, vasul alegerii, care grăieşte în Hristos, având o mare experienţă a războiului lăuntric şi mintal (inteligibil), care ne este nouă înşine nevăzut, scrie Efesenilor: "Nu este lupta noastră împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, a stăpâniilor, a căpeteniilor întunericului veacului acestuia, a duhurilor răutăţii întru cele cereşti". Iar Apostolul Petru zice: "Staţi treji, privegheaţi, că potrivnicul nostru diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia staţi împotrivă, tari în credinţă". Iar Domnul nostru Iisus Hristos, vorbind despre feluritele dispoziţii ale celor ce ascultă cuvintele Evangheliei, zice: "Apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inimă", săvârşind adică furtul prin uitarea cea rea, ''ca nu cumva, crezând, să se mântuiască". Iar Apostolul zice iarăşi; "Căci mă veselesc întru omul dinăuntru cu legea lui Dumnezeu, dar văd o altă lege oştindu-se împotriva legii minţii mele şi robindu-mă". Toate acestea le-au spus ca să ne înveţe şi să ne facă cunoscută uitarea.

Atacul spun că este gândul simplu, sau chipul lucrului născut de curând în inimă, ce se arată minţii. Însoţirea stă în convorbirea cu ceea ce s-a arătat, fie cu patimă, fie fără patimă. Consimţirea este învoirea bucuroasă a sufletului cu ceea ce s-a arătat, robirea este ducerea fără voie a inimii, sau amestecarea hotărâtă şi nimicitoare a celei mai bune stări a noastre, cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se află cuibărit de multă vreme cu împătimire în suflet. Dintre toate, cea dintâi e fără păcat; a doua nu totdeauna; a treia după starea celui ce luptă. Iar lupta e pricină sau de cununi sau de pedepse.

Marea Sărbătoare a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Azi, la marea Sărbătoare a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul:



Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Prooroci. Pe când încă se afla în pântecele maicii sale, sfânta Elisabeta, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia pe care îl purta în ea Prea Sfântă Maica Domnului, venită în vizită la verişoara ei (Luca 1, 39-54) - text preluat de aici.

Astfel, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a constituit un tainic preludiu dumnezeiesc al Întrupării lui Hristos.